Guvernul a aprobat acordul prin care vor fi construite apeducte între România și Republica Moldova pe sub râul Prut

Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte cu subtraversarea râului Prut pentru alimentare cu apă potabilă din judeţul Iaşi (România) în raioanele Nisporeni, Ungheni, Glodeni şi Făleşti (Republica Moldova) a fost aprobat, miercuri, de către Executivul de la Bucureşti, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 05 ian. 2022, 16:32
Guvernul a aprobat acordul prin care vor fi construite apeducte între România și Republica Moldova pe sub râul Prut

Pe 20 mai 2021, România şi Republica Moldova au semnat, în baza Memorandumului aprobat în şedinţa Guvernului din 3 martie 2021, Acordul privind reglementarea construirii unor apeducte ce cuprinde aspecte referitoare la amplasarea apeductelor şi modalitatea de efectuare a lucrărilor, astfel încât să nu afecteze linia frontierei de stat, precum şi autorizarea activităţilor de construcţie şi rezolvarea unor potenţiale diferende.

„Având în vedere relaţiile speciale dintre România şi Republica Moldova, mă bucur că am reuşit să aprobăm acest acord care reprezintă încă un pas în continuarea şi dezvoltarea cooperării pentru a identifica soluţii durabile la problemele comune. Acordul constituie baza legală pentru realizarea lucrărilor de traversare a frontierei de către conductele de alimentare cu apă potabilă, iar după intrarea în vigoare, se va stabili exact amplasamentul apeductului între localităţile Ungheni din România şi Ungheni din Republica Moldova, prin hotărârea Comisiei Hidrotehnice interguvernamentale. Aşa cum am discutat în cadrul întâlnirii din decembrie cu viceprim-ministrul Republicii Moldova Andrei Spânu, racordarea fizică între cele două ţări face parte dintre priorităţile noastre alături de alte proiecte cu impact major asupra calităţii vieţii cetăţenilor din Republica Moldova, proiecte de infrastructură locală precum alimentare cu apă, sisteme de canalizare, eficienţă energetică etc.”, a afirmat ministrul Mediului, Barna Tanczos.

Investiţiile vor fi realizate din bugetul S.C. Apavital S.A., iar în prima etapă se prevede construcţia unei subtraversări a râului Prut, între localităţile Măcăreşti (România) – Măcăreşti (Republica Moldova), care se adresează cetăţenilor din 13 localităţi din Raioanele Ungheni şi Nisporeni, cu o populaţie de aproximativ 30.000 de locuitori. În acest caz există proiectul tehnic şi finanţare.

Totodată, prin proiectele existente se prevăd patru traversări (două subtraversări şi două supratraversări) între localităţile Măcărăşti (România) – Măcărăşti (Republica Moldova), Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova), Tabăra (România) – Viilor (Republica Moldova) şi traversarea pe viitorul pod Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova).

Conform MMAP; în perspectiva următorilor ani, după demararea proiectului, vor putea fi deservite cu apă potabilă cel puţin patru oraşe din Republica Moldova (Glodeni, Nisporeni, Ungheni şi Făleşti) şi aproximativ 100 de comune, cu o populaţie de aproximativ 250.000 de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...