Raportul de activitate pe 2012 al SRR, avizat favorabil de Comisiile de Cultură din Parlament

Raportul de activitate pe 2012 al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) a fost avizat favorabil, luni, cu unanimitate de voturi, de Comisiile reunite pentru Cultură ale Parlamentului.
Economica.net - lun, 17 iun. 2013, 19:29
Raportul de activitate pe 2012 al SRR, avizat favorabil de Comisiile de Cultură din Parlament

La audierea din Comisiile de Cultură ale Parlamentului a fost prezentă o delegaţie a SRR din care au făcut parte, între alţii, Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general, Maria Ţoghină şi Demeter Andras, membri în Consiliul de Administraţie.

Potrivit lui Ovidiu Miculescu, în anul 2012, „Radio România în primul rând şi-a respectat întru totul misiunea publică”.

„Cu toate că 2012 a însemnat şi schimbarea preşedintelui-director general (Demeter Andras şi-a dat demisia, conducerea SRR fiind preluată de Ovidiu Miculescu, n.r.), practic, proiectele au fost continuate, dezvoltate. Consiliul de Administraţie nu s-a clătinat şi cred eu că a avansat cu aceeaşi seriozitate şi determinare. Acest lucru este extrem de important. Să performăm editorial, să ne îndeplinim cât mai bine misiunea publică şi să menţinem societatea într-un echilibru financiar cât mai bun”, a spus Ovidiu Miculescu, care le-a mulţumit, de altfel, membrilor Consiliului de Administraţie (CA). Actualul CA al SRR a fost numit în 2010 şi membrii săi mai au de exercitat un an din acest mandat.

Ovidiu Miculescu a remarcat şi faptul că 2012 a fost „un an complicat financiar”. „Pentru că, aşa cum ştiţi, mediul financiar, economic în care ne desfăşurăm activitatea, nu numai noi, ci întreaga media, nu este deloc unul prietenos. Am început să reducem costurile, să ţinem acest echilibru financiar în condiţii bune, astfel încât la sfârşitul anului am reuşit să închidem pe plus”, a spus Miculescu.

Societatea Română de Radiodifuziune a finalizat anul financiar 2012 cu un profit brut de 62.970 de lei, în condiţiile în care anul trecut instituţia a avut venituri totale de 418,5 milioane de lei, potrivit raportului de activitate al Radioului Public pe anul trecut.

Ovidiu Miculescu a mai spus că Radio România şi-a continuat în 2012 proiectele în zona de cultură şi de educaţie, devenind un „jucător” în această zonă. El a amintit câteva dintre proiectele culturale ale Radioului Public, între care prima ediţie a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio, târgul de carte Gaudeamus, „Vioara lui Enescu la sate” şi „Pianul Călător”.

El a mai spus că, anul trecut, România Actualităţi – principalul post din portofoliul SRR -, dar şi celelalte canale ale SRR au început să difuzeze mult mai multă muzică românească, iar răspunsul publicului a fost unul pe măsură. „Anul 2012 l-am încheiat, din punctul de vedere al cotei de piaţă, la nivel naţional şi urban, pe primul loc. În primul val de sondare a audienţei din 2013, Radio România Actualităţi a devenit lider de piaţă în termeni de market share şi pe Bucureşti. Acesta este semnul cel mai clar că publicul ne ascultă, consumă produsele pe care noi le livrăm zi de zi şi, în momentul acesta, aproape 5 milioane de ascultători sunt zilnic cu Radio România”, a mai spus Miculescu.

De asemenea, Miculescu a spus că, în 2012, în conformitate cu strategia pe care acest Consiliu de Administraţie a adoptat-o la începutul mandatului său, a început să se subţieze „structura din punct de vedere al personalului. „La sfârşitul anului 2012 am coborât sub 2.280 de angajaţi şi am redus cheltuielile cu colaboratorii cu un procent de aproape 70%. A fost o mişcare destul de fermă, de hotărâtă. Este un proces care ne preocupă în continuare. Cu siguranţă anul acesta vom aşeza şi o nouă organigramă a Societăţii Române de Radiodifuziune”, a mai spus Miculescu.

El a mai vorbit şi despre problemele cu care se confruntă Radioul Public. „Avem şi probleme pe care nu le-am rezolvat în 2012, sunt chestiuni legate de acoperirea cu semnal. În continuare sunt zone în ţară în care nu ne auzim. Problema mare este cea a acoperirii, nu putem să ne apropiem deloc de frecvenţe”, a spus Miculescu.

El a mai spus că Radioul Public are o problemă „de buget” cu Societatea Naţională de Radiocomunicaţii. „(…) nu reuşim să acoperim din alocaţia bugetară luna decembrie şi întotdeauna ea se duce pe bugetul din anul care urmează”, a spus Miculescu.

Pe de altă parte, Ovidiu Miculescu a amintit de proiectul de succes Radio Chişinău, care a demarat în 2011, dar care „s-a dezvoltat” în 2012. „Radio Chişinău s-a dezvoltat, evoluează într-o piaţă complicată, în care sunt 17 posturi ruseşti”, a spus Miculescu.

În acest context, Miculescu a mai spus că vrea să multiplice „exemplul Radio Chişinău”, dând ca exemplu piaţa audiovizualului din Serbia şi cerându-le sprijinul deputaţilor şi senatorilor din Comisiile de Cultură. „În Valea Timocului, acea comunitate românească este văduvită complet de orice informaţie”, a spus Miculescu.

Cei mai mulţi dintre senatorii şi deputaţii din Comisiile de Cultură au apreciat activitatea Societăţii Române de Radiodifuziune, a lui Ovidiu Miculescu şi a foştilor săi preşedinţi-directori generali, între care Maria Ţoghină şi Demeter Andras, care s-au aflat, luni, la analizarea raportului de activitate pe 2012 al SRR.

„În ultimii cinci ani n-am avut senzaţia că Radio România ar fi fost bolnavă. Televiziunea (Televiziunea Română, n.r.) era mai bolnavă, dar asta nu înseamnă că nu sunt probleme”, a spus Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru Cultură din Senat.

Georgică Severin a mai spus că Radio România mai are de lucru în privinţa adaptării tehnologice, a creşterii acoperirii şi a captării unei audienţe mai tinere. În acest sens, Severin a spus că „se simte lipsa unui post public pentru tineret” în portofoliul Radioului Public.

Totodată, Georgică Severin i-a spus lui Ovidiu Miculescu că trebuie găsită „o soluţie pentru scandalul sindicalo-mediatic care există” la Radioul Public. „Poate o gândim împreună, poate printr-un amendament la lege”, a spus Severin.

De asemenea, Severin a recomandat dezvoltarea studiourilor teritoriale şi a reţelei de corespondenţi externi ai Radioului Public, sugerând în acest ultim caz o posibilă colaborare cu agenţia naţională de presă Agerpres.

Ulterior, deputaţii şi senatorii din Comisiile reunite pentru Cultură ale Parlamentului au avizat favorabil, în unanimitate, raportul de activitate pe 2012 al SRR.

Raportul de activitate pe 2012 al SRR urmează să intre în dezbaterea plenului Parlamentului.

Consiliul de Administraţie al Radioului Public a aprobat, pe 4 aprilie 2013, Raportul anual al SRR pe anul 2012 şi situaţia financiară pe anul trecut a postului public de radio. Potrivit Hotărârii CA numărul 131 din 4 aprilie, „rezultatul exerciţiului financiar 2012 este de 72.195 lei, din care s-a constituit un provizion de 9.225 lei, pentru participarea salariaţilor la profit, compus din 7.219 lei, reprezentând 10% din rezultat, şi 2.006 lei, contribuţiile salariale aferente”.

„Profitul brut rămas este de 62.970 lei, calculat ca diferenţă între veniturile totale în sumă de 418.517.174 lei şi cheltuielile totale în valoare de 418.454.204 lei”, se mai spune în respectiva Hotărâre.

Raportul anual şi contul de execuţie bugetară al SRR trebuie depuse până la data de 15 aprilie a anului următor şi, cu avizul comisiilor pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă, vor fi supuse dezbaterii şi aprobării celor două Camere reunite ale Parlamentului, potrivit Legii numărul 41 din 17 iulie 1994.

Pe de altă parte, Ovidiu Miculescu, preşedintele-director general al SRR, a declarat, pe 30 ianuarie 2013, pentru MEDIAFAX, că Societatea Română de Radiodifuziune a atras venituri din taxa radio de 206,8 milioane de lei şi venituri din publicitate de 2,5 milioane de lei, în anul 2012.

Totodată, Radioul Public a înregistrat profit şi în anii 2011, 2010, 2009, 2008 şi 2007.

Societatea Română de Radiodifuziune deţine în prezent posturile Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Antena Satelor, Radio3Net, Radio Bucureşti, peste 10 staţii regionale şi locale şi Radio Chişinău. Acestora li se adaugă postul online pentru copii Radio Junior şi agenţia de presă Rador.

Madalina Cerban, [email protected]

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...