Noi reguli la racordarea la rețeaua electrică și de gaze: Nu mai e gratis pentru toți casnicii, iar toți consumatorii comerciali plătesc

O ordonanță de urgență publicată în Monitorul Oficial în ultima zi a anului trecut modifică mai multe lucruri din legislația referitoare la energie, inclusiv regimul racordărilor la rețelele de gaz și energie electrică.
Mihai Nicuţ - vin, 07 ian. 2022, 12:33
Noi reguli la racordarea la rețeaua electrică și de gaze: Nu mai e gratis pentru toți casnicii, iar toți consumatorii comerciali plătesc

Potrivit unor modificări anterioare la legea energiei electrice și gazelor, racordarea la rețele devenise, în majoritatea situațiilor, gratuită, iar costurile erau suportate, integral sau aproape integral, de firmele de distribuție. Astfel, era gratuită racordarea la rețelele de gaze și electricitate pentru toți solicitanții persoane fizice care doreau acest lucru, iar distribuitorul era obligat să racordeze pe oricine solicita, indiferent de distanța față de rețea. Pentru persoanele juridice care solicitau racordarea la rețele, procesul era gratuit în cazul în care noul loc de consum se află la maximum 2,5 km de rețea.

Firmele de distribuție făceau pe banii lor racordările, urmând să își recupereze banii ulterior, din tarifele de distribuție plătite de toată lumea. Ulterior, a apărut și posibilitatea ca doritorii să finanțeze ei lucrările, urmând ca firma de distribuție să le dea banii înapoi, eșalonat

Ce se schimbă

Aceste prevederi se schimbă, odată cu apariția în Monitorul Oficial a OUG 143/2022, “pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, precum și pentru modificarea unor acte normative”.

Noua OUG re-introduce, ca principiu, noțiunea de “eficiență economică” a extinderii rețelelor, care fusese abandonată în 2020, atunci când Parlamentul a decis că racordarea este gratuită pentru orice consumator casnic sau pentru orice consumator industrial aflat la mai puțin de 2,5 km de rețea.

Cel mai important aspect pentru publicul larg este că, pentru consumatorii casnici, racordarea rămâne gratuită, dar în niște limite. Distribuitorul nu va plăti decât costurile pentru o valoare medie a unui branșament. Această valoare va fi stabilită de ANRE, și probabil se va impune o anumită putere (în cazul rețelei electrice) și o anumită distanță de rețea până la care racordarea casnicilor este plătită de firma de distribuție, urmând ca clientul să suporte diferența.

În cazul clienților non-casnici, dispare gratuitatea. Ei vor plăti costurile de racordare la rețelele de gaz și energie electrică, chiar dacă locul de consum este la mai puțin de 2,5 km.

Iată noile prevederi din OUG 143

La articolul 51, alineatele (3.2)—(3.5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(3.2) Operatorul de distribuție are obligația să asigure, în limita planurilor anuale de investiții, finanțarea și realizarea lucrărilor de modernizare/extindere a rețelei electrice de distribuție în vederea racordării tuturor solicitanților aflați în perimetrul concesionat, în condiții de eficiență economică.

Operatorii de distribuție întocmesc planurile anuale de investiții luând în considerare și solicitările UAT privind planurile de dezvoltare regională sau locală și de urbanism.

(3.3) Prin excepție de la prevederile alin. (3.2 ) și în conformitate cu prevederile reglementărilor ANRE, solicitanții pot asigura finanțarea lucrărilor de extindere a rețelei electrice de distribuție, urmând ca, la finalizarea lucrărilor, operatorul de distribuție să returneze suma cuvenită, într-o perioadă de timp stabilită, conform reglementărilor ANRE, luând în considerare prevederile alin. (3.1) și (3.2).

(3.4) Pentru cererile de racordare și branșare ale solicitanților, operatorul de distribuție are obligația ca, în conformitate cu reglementările ANRE, să elibereze solicitantului un aviz tehnic de racordare cuprinzând soluția tehnică de racordare.

Solicitantul are dreptul de a alege liber orice operator economic autorizat de către ANRE pentru proiectarea și execuția racordării și/sau branșamentului. Pentru asigurarea calității lucrărilor de execuție și punerea în funcțiune a racordului/branșamentului, solicitantul sau operatorul economic desemnat de solicitant pentru proiectare/execuție are obligația încheierii unui contract de racordare cu operatorul de distribuție. Punerea în funcțiune a racordului/branșamentului și montarea aparatelor/ echipamentelor de măsură se va realiza în termenele și condițiile prevăzute de reglementările ANRE.

(3.5) În cazul clienților casnici care se racordează rețeaua de joasă operatorul de distribuție va rambursa solicitantului contravaloarea efectivă a lucrărilor de proiectare și execuție a branșamentului, până la o valoare medie a unui branșament, stabilită conform unei metodologii aprobate de ANRE. Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în proprietatea operatorului de distribuție de la momentul punerii în funcțiune, prin efectul prezentei legi, la valoarea rambursată clientului casnic. Aceste active sunt recunoscute de către ANRE ca parte din baza de active reglementate în cazul în care data rambursării integrale coincide cu data punerii în funcțiune a instalației de racordare. În valoarea medie a branșamentului nu se includ costurile cu refacerea infrastructurii edilitare.”

La articolul 51, după alineatul (3.5 ) se introduce un nou alineat, alineatul (3.6), cu următorul cuprins:

„(3.6) În cazul clienților noncasnici, contravaloarea lucrărilor de racordare, inclusiv a celor de proiectare a racordului/ branșamentului, realizate conform alin. (3.4), se suportă integral de către aceștia. Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în patrimoniul operatorului de distribuție de la momentul punerii în funcțiune, prin efectul prezentei legi, fără a fi recunoscute de ANRE ca parte din baza activelor reglementate.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...