ANM: Cod galben de ninsori și viscol în 14 județe din vestul României

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscol pentru 14 judeţe situate în vestul, nord-vestul şi sud-vestul ţării, care a intrat în vigoare la ora 8:00 şi este valabilă până duminică dimineaţa.
AGERPRES - sâm, 08 ian. 2022, 10:52
ANM: Cod galben de ninsori și viscol în 14 județe din vestul României

Potrivit ANM, în intervalul 8 ianuarie, ora 10:00 – 9 ianuarie, ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş şi local în vestul şi nord-vestul Transilvaniei, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă în medie de 10 – 15 centimetri.

În Carpaţii Occidentali, în vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi local consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55 – 65 km/h în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde va fi viscol.

„În restul teritoriului se vor semnala precipitaţii mixte şi izolat se va produce polei, iar în prima parte a intervalului va mai ninge, cu precădere în dealurile sudice”, precizează meteorologii.

Judeţele avertizate sunt: Alba, Caraş Severin, Sălaj, Arad, Gorj, Satu Mare, Bihor, Hunedoara, Timiş, Bistriţa – Năsăud, Mehedinţi, Vâlcea, Cluj şi Maramureş.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...