Valoarea totală estimată a pieței, atât pentru tranzacțiile cu valori comunicate, cât și pentru cele cu valori nedivulgate, a ajuns la aproximativ 4-4,4 miliarde de euro, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu valori comunicate s-a ridicat la 2,3 miliarde de euro. Pentru comparație, valoarea de piață a tranzacțiilor în 2020 a fost de 3,9-4,1 miliarde de euro și, respectiv, 2,5 miliarde de euro.
„Pandemia a catalizat activitatea de fuziuni și achiziții în toate aspectele sale, ceea ce, pe de o parte, a remodelat atât businessurile tradiționale, dar și non-tradiționale, iar, de pe altă parte, a generat un val de stimulente macroeconomice, care favorizează activitatea M&A. Activitatea globală de M&A a atins niveluri record în 2021. În România, 2021 și 2020 au fost ani foarte buni pentru piața de fuziuni și achiziții. Analiza noastră sugerează că dinamica pozitivă se va menține, așadar anticipăm o activitate fără precedent în următorii ani”, spune Iulia Bratu, Director, Corporate Finance, Deloitte România.
În 2021 au avut loc cinci tranzacții cu o valoare comunicată sau estimată de minimum 100 de milioane de euro.
Cele mai active sectoare în funcție de volumul tranzacțiilor au fost imobiliarele (inclusiv construcțiile), tehnologia, energia și industria. Împreună, acestea au generat 76 de tranzacții. Din punctul de vedere al valorii tranzacțiilor, cel mai activ sector a fost cel imobiliar, urmat de energie și retail și distribuție.