Adrian Ariciu, CEO Metro România: Este posibil ca în următoarele luni, coșul mediu să se scumpească cu până la 10%

Adrian Ariciu, CEO Metro Cash&Carry, cel mai mare retailer cash&carry din România, a povestit pentru Economica cum a reușit să crească business-ul anul trecut, care este focusul companiei pentru anul acesta și care sunt principalele amenințări pentru sectorul de retail în momentul de față.
Alina Stanciu - mar, 11 ian. 2022, 22:05
Adrian Ariciu, CEO Metro România: Este posibil ca în următoarele luni, coșul mediu să se scumpească cu până la 10%

Logistică, digitalizare și dezvoltarea francizei LaDoiPași. Aceștia au fost în 2021 și vor fi și în 2022 așii din mâneca retailerului german Metro Cash&Carry, retailer care promite pieței locale „prețuri competitive” și o „permanentă disponibilitate a produselor la raft”, într-o perioadă de pandemie, cu prețuri în creștere la utilități și sectoare ale economiei precum HoReCa care funcționează cu sincope.

„În anul financiar 2020/2021, METRO România a înregistrat o evoluție pozitivă a cifrei de afaceri. Această evoluție se datorează în special dezvoltării accelerate a francizei LaDoiPași, extinderii centrului logistic care a asigurat o capacitate logistică optimă pentru a face față volumelor de marfă în creștere, precum și transformării digitale din cadrul companie care a contribuit la eficientizarea proceselor interne”, a declarat pentru Economica Adrian Ariciu, CEO Metro România, fără a da cifre mai exacte.

Potrivit ultimelor date oficiale disponibile, business-ul Metro s-a cifrat în 2020 la peste 6,1 miliarde de lei, după o creștere de 5% față. Compania este profitabilă, dar primul an pandemic a dus la o scădere a profitului net cu aproximativ 17% comparativ cu 2019. După cifra de afaceri, retailerul german este al șaselea jucător din piață.

Cât despre anul care tocmai a început, managerul atrage atenția atât asupra prețurilor cât și asupra variațiilor extreme ale consumului în perioade scurte de timp.

„Ne confruntăm cu creșteri de prețuri la alimente și este posibil ca în următoarele luni, coșul mediu să se scumpească cu până la 10%. În structura costului de producție putem vorbi de un impact deja resimțit pe ceea ce înseamnă logistică, transport, creșteri salariale și materiale auxiliare, de împachetare sau produse nealimentare. Principala amenințare pentru sectorul de retail vine de la eventuale șocuri de consum, în urmă scăderii resurselor financiare ale consumatorilor. La Metro vom oferi clienților noștri prețuri competitive și vom continua să le asigurăm permanent disponibilitatea produselor la raft”, mai explică managerul.

Cum gestionează compania pe care o conduce toate aceste dificultăți?

„În 2021, ne-am concentrat investițiile pe trei direcții esențiale care să răspundă cât mai bine provocărilor actuale și anume, extinderea și modernizarea logistică, digitalizarea internă și lansarea de soluții digitale pentru clienții profesioniști, precum și dezvoltarea francizei LaDoiPași. Pe termen mediu și lung, ne păstrăm direcția strategică din 2021, așadar vom continua să ne axăm pe expansiunea francizei LaDoiPași, pe transformarea digitală a companiei și dezvoltarea de soluții digitale pentru clienții noștri, precum și pe optimizarea logistică care este și va ramâne un aspect vital pentru Metro”.

De asemenea, compania anunță că va continua investițiile în implementarea proiectelor de energie regenerabilă și reducerea amprentei de carbon. Anul acesta, retailerul va instala pe clădirea magazinului Metro din Băneasa o centrală fotovoltaică ce va permite reducerea consumului de energie obținut din combustibili fosili cu 15-20%.

Direcția nr 1. Logistica

Metro a investit în 2021 în  extinderea cu încă 10.000 mp și modernizarea One Roof, centrul logistic principal al companiei, situat la Ștefăneștii de Jos. În plus, a încheiat cu dezvoltatorul belgian de spații logistice WDP un contract pentru un spațiu de aproximativ 4.000 mp în Buzău.

Nucleu al operațiunilor logistice al companiei, One Roof a însemnat pentru Metro, potrivit CEO-ului companiei,  posibilitatea de a valorifica la maximum capacitatea logistică pusă la dispoziția clienților pe termen mediu și lung. Cât despre noua facilitate din Buzău, care va fi livrată în al doilea trimestru al acestui an, Ariciu susține că „obiectivul este să securizăm capacitatea logistică pe termen mediu și lung cu un volum de marfă din ce în ce mai ridicat pentru a deservi toți clienții celor 30 de magazine METRO, fără sincope de aprovizionare”. „Viitorul businessului METRO se bazează pe o logistică de înaltă performanță”, conchide acesta.

„One Roof înglobează toate operațiunile de depozitare și distribuție și are ca obiectiv atât integrarea în platformă a furnizorilor din zona de direct store delivery (DSD), cât și asigurarea unei capacități logistice optime pentru a face față volumelor de marfă în creștere. Extinderea centrului logistic ne permite să deservim cererea a zeci de mii de clienți profesioniști din întreaga țară”, mai explică managerul.

Direcția nr 2. Digitalizarea

În 2021, compania s-a axat pe transformarea digitală a companiei pentru a îmbunătăți și eficientiza procesele interne, precum și pe dezvoltarea unui ecosistem digital pentru industria HoReCa și a clienților profesioniști. Firma a lansat platforma DISH, care oferă soluţii digitale pentru antreprenorii din industria ospitalităţii și METRO APP, aplicație disponibilă atât pentru industria HoReCa, cât și pentru revânzători. În plus, prin platforma de comenzi online MShop, retailerul oferă livrare în maximum 24 de ore de la plasarea comenzii.

Direcția nr 3. Expansiunea prin franciză. Vor 2.000 de magazine LaDoiPași până la finalul lui 2023

În ceea ce privește expansiunea rețelei, retailerul va rămâne, cel mai probabil, și anul acesta la 30 de magazine Cash&Carry focusul fiind pe rețeaua de magazine de proximitate dezvoltată în franciză, LaDoiPași, ca și anul trecut. În 2021 compania a ajuns la 1.698 de magazine la nivel național, iar planul este de a atinge pragul de 2.000 de magazine până la finele anului viitor. „Am reușit să deschidem în anul calendaristic 2021, 407 magazine în toate regiunile țării. Recordul absolut de inaugurări, l-am înregistrat pe 12 octombrie când am deschis 22 de magazine în aceeași zi. Ne-am setat obiectivul de a ajunge la 2.000 de magazine până în anul 2023 și să ne păstrăm poziționarea de cea mai mare rețea de magazine independente din România. Pentru anul 2022, ne vom concentra eforturile pe dezvoltarea de soluții digitale care să eficientizeze afacerile clienților noștri, pe extinderea rețelei LaDoiPași și pe optimizarea logistică, însă mai puțin pe extinderea rețelei de magazine „, spune Ariciu despre rețeaua de magazine de proximitate.

Citește și:

 

Adrian Ariciu, investitii Metro,

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...