„Peste 200.000 de angajaţi din învăţământ, reprezentând peste 70% din numărul total de angajaţi din învăţământ, sunt vaccinaţi. Este cea mai numeroasă categorie socio-profesională vaccinată. Doi – aveam luni 2.838 de unităţi de învăţământ cu rată de vaccinare 100%. Trei – acum o săptămână, la finalul săptămânii trecute, în ziua de vineri aveam 456.000 de elevi vaccinaţi. Acum avem 460.000 de elevi vaccinaţi. (…) În învăţământ şi angajaţii şi elevii înţeleg mai bine decât înţelege media naţională importanţa vaccinării”, a spus ministrul, la o conferinţă de presă.
Cîmpeanu a afirmat că părinţii au semnalat din ce în ce mai multe afecţiuni oftalmologice generate de predarea online la copii.
„Siguranţă 100% nu există nici în România şi nici într-un alt stat al lumii. Este vorba de o gestiune a riscului, o gestiune echilibrată şi responsabilă în care câştigul, dar nu numai de stopare a pierderilor educaţionale, dar şi de stoparea şi remedierea tulburărilor socio-emoţionale… Din păcate, am văzut în ultimele zile chiar gesturi extreme ale unor tineri, ale unor elevi care cu siguranţă au legătură şi cu presiunea pusă de lipsa de socializare prin trecerea şcolii în online. (…) Ne-au semnalat părinţii din ce în ce mai multe afecţiuni oftalmologice ale copiilor, generate de predarea online”, a susţinut ministrul.
Cîmpeanu a spus că a lucrat cu mai mulţi miniştri ai Sănătăţii, cu unii dintre aceştia „mai bine”, cu alţii „mai puţin bine”, însă de data aceasta „chiar a găsit răspunsuri” la Ministerul Sănătăţii.