E.ON Energie România: Clienţii eligibili au primit facturile cu valorile compensate şi la preţurile plafonate

 Clienţii eligibili ai E.ON Energie România, aproximativ 60% la energie electrică şi peste 50% la gaze naturale, au primit facturile pentru energie electrică şi gaze naturale cu valorile compensate şi la preţurile plafonate, începând cu luna noiembrie 2021, informează compania.
AGERPRES - vin, 14 ian. 2022, 14:59
E.ON Energie România: Clienţii eligibili au primit facturile cu valorile compensate şi la preţurile plafonate

„În facturile aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2021, aproximativ 60% din totalul clienţilor casnici la energie electrică şi peste 50% din totalul clienţilor pentru gaze naturale au fost eligibili pentru măsurile de sprijin şi au beneficiat de compensare şi/sau, respectiv plafonare, conform criteriilor stabilite de lege. Ne aşteptăm ca din luna ianuarie numărul de beneficiari să crească”, precizează compania printr-un companiei transmis vineri AGERPRES.

Compania subliniază, totodată, că nu are niciun profit ca urmare a crizei energetice şi nu îşi măreşte cota proprie în facturi.

În acest moment au fost efectuate primele controale ale ANPC pentru a verifica dacă E.ON Energie România aplică Legea 259/2021 şi nu au fost identificate neconformităţi legate de plafonare sau de nivelul de compensare.

„Este adevărat că nu toţi clienţii noştri sunt eligibili pentru schema de sprijin, măsurile de plafonare sau compensare fiind aplicate conform condiţiilor de eligibilitate stipulate de lege. Acest lucru se întâmplă dacă preţul este sub plafonul stabilit de lege în contract sau consumatorul are un interval de consum pentru care legea nu prevede o reducere. Cu privire la modul în care se aplică mecanismul de compensare precum şi criteriile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească clienţii noştri astfel încât să poată beneficia de măsurile de sprijin, E.ON Energie România a derulat o campanie de informare prin diverse canale de comunicare”, se mai arată în documentul citat.

Orice client care are nelămuriri referitoare la noile reglementări privind compensarea facturilor, cui i se adresează, când şi cum se acordă, poate accesa pagina de site dedicată a companiei pe acest subiect: eon.ro/compensare-facturi-energie. De asemenea, clienţii pot accesa secţiunile dedicate acestui subiect şi pe paginile web ale Ministerului Energiei şi Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

În cazul în care revizuirea sau clarificările ulterioare aduse legii sau a normelor de aplicare a acesteia implică necesitatea unor corecţii, E.ON Energie România îi asigură pe clienţii săi că va avea grijă să ia în considerare aceste ajustări pentru următoarele facturi, se mai arată în comunicatul companiei.

E.ON Energie România, membră a grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu format din circa 3,3 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 17 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...