Dimaş Dosanov a părăsit preşedinţia companiei naţionale de transport al petrolului KazTransOil, iar Kairat Şaripbaiev pe cea a companiei de gaze QazaqGaz (ex-KazTransGas), a indicat Fondul suveran kazah într-un comunicat.
Şaripbaiev (58 de ani) este prezentat de media ca fiind soţul fiicei mai mari a lui Nazarbaiev, Dariga Nazarbaieva, iar Dosanov (40 de ani) este căsătorit cu fiica mai mică a fostului preşedinte kazah, Aliya.
Anunţul îndepărtării acestora din funcţii de conducere intervine pe fondul revoltelor sângeroase care au zdruncinat Kazahstanul la începutul lunii ianuarie, soldate cu zeci de morţi şi erodând imaginea sa de ţară stabilă.
Actualul preşedinte, Kasîm-Jomart Tokaev, i-a succedat în 2019 mentorului său, Nazarbaev, care a condus cu o mână de fier timp de trei decenii cea mai mare ţară din Asia Centrală, o tranziţie ce părea reuşită.
Dar criza survenită la începutul lunii ianuarie a expus falii în rândul elitei conducătoare, Tokaev atacându-l marţi pe Nazarbaiev într-un mod fără precedent, pe care l-a acuzat că a favorizat dezvoltarea unei „caste de îmbogăţiţi”.
Anterior, şeful Comitetului de securitate naţională (KNB), Karim Masimov, un apropiat al lui Nazarbaiev, a fost demis şi arestat, fiind suspectat de „înaltă trădare”.
Manifestaţiile au început la 2 ianuarie după creşterea peste noapte a preţului la gazul petrolier lichefiat (GPL), utilizat pe scară largă în Kazahstan drept combustibil auto, din cauza că este mai ieftin decât celelalte sortimente de carburanţi, Tokaev a acuzat mai multe întreprinderi, între care QazaqGaz, că ar fi responsabile de această criză.
După ce a părăsit puterea, Nazarbaiev a păstrat o mare influenţă şi s-a bucurat de un veritabil cult al personalităţii, atribuindu-se titlul de „Părinte al naţiunii” (Elbasî).
El nu a mai apărut în public după revolte, generând zvonuri că ar fi fugit în străinătate, ceea ce purtătorul său de cuvânt a dezminţit. Reputatul expert rus în problemele Asiei Centrale, Arkadi Dubnov, afirmă însă că Nazarbaiev (81 de ani), care suferă de cancer, s-ar fi refugiat în China, conform postului de televiziune independent rusesc Dojdi.
Fostul preşedinte mai are o a treia fiică, Dinara, al cărei soţ este considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din Kazahstan.
Sursa foto: flickr