Cursul a urcat până la 4,5520 lei/euro la începutul zilei, după şedinţa Fed

Cotaţiile monedei naţionale au urcat până la 4,5520 lei/euro la începutul sesiunii interbancare, după care au revenit spre 4,53 lei/euro,jucătorii fiind îngrijoraţă după ce Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed) a anunţat că va reduce treptat programul de achiziţii de obligaţiuni, cu final în 2014.
Economica.net - joi, 20 iun. 2013, 07:54
Cursul a urcat până la 4,5520 lei/euro la începutul zilei, după şedinţa Fed

La deschidere euro a fost cotat la 4,5250 lei, aproape de nivelul de la închiderea şedinţei de miercuri. Cotaţiile leului au urcat la 4,52 lei/euro miercuri seară, în jurul orei 23:00, în afara orelor de tranzacţionare locale, influenţate de anunţul Fed.

Primele transferuri de joi au dus cursul până la 4,5520 lei/euro, după care rata de schimb a început să coboare treptata, iar în jurul orei 10:15 schimburile se perfectau în jurul nivelului de 4,53 lei/euro.

Preşedintele băncii centrale americane, Ben Bernanke, a declarat că Fed va începe în acest an să reducă programul agresiv de stimulare monetară a economiei, urmând să renunţe complet la achiziţiile de obligaţiuni la jumătatea anului viitor.

În urma acestui anunţ, valutele din regiune au consemnat pierderi mai accentuate în raport cu euro, până la 1%.

Dealerii spun că deprecierea leului a avut loc pe volume reduse de valută, ceea ce indică că „acestă mişcare nu se înscrie într-o tendinţă”.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs de referinţă în creştere cu 1,91 bani, la 4,4992 lei/euro. În sesiunea de marţi, cursul a fost de 4,4801 lei/euro.

Pentru dolarul american, BNR a publicat un curs de 3,3602 lei/dolar, în creştere cu 1,21 bani.

În acelaşi timp, rata de schimb pentru francul elveţian a urcat la 3,6496 lei/franc, de la 3,6419 lei/franc în sesiunea precedentă.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au rămas la un nivel redus, de 2,01-2,51%.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...