Potrivit lui, acesta este un proiect de interes național finanțat din PNRR, cu termen limită de realizare anul 2026, și are ca obiective:
- Realizarea a 18 km de linie dublă nouă
- Sistematizarea stațiilor
- Înlocuirea/repararea podurilor, podețelor, pasajelor denivelate, consolidări, apărări, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea calității terasamentelor
- Desfiinţarea trecerilor la nivel care nu respectă reglementările şi realizarea pasajelor denivelate
- Realizarea de construcții aferente activității de întreținere, revizie și reparații a instalațiilor fixe de tracțiune electrică și a liniei de contact constând din două districte LC + EA + ELF în stațiile Ciucea și Oradea
- Realizarea de clădiri de mentenanță în stațiile Cluj-Napoca, Ciucea și Oradea
- Reabilitarea și modernizarea clădirilor de călători, districtelor, clădirilor de exploatare etc. și asigurarea facilităților călătorilor (inclusiv a persoanelor cu mobilitate redusă) și personalului CFR
- Montarea de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot.
Obiectivul, împărțit în 4 loturi, are o valoare estimată de peste de 7,55 de miliarde de lei, fără TVA, pentru proiectare și execuție lucrări, la care se adaugă o sumă de 1,94 miliarde de lei, pentru cheltuieli destinate exproprierilor, consultanței și situațiilor diverse și neprevăzute.
- lotul 1: Cluj – Aghireș – 1,50 miliarde de lei, fără TVA
- lotul 2: Aghireș – Poieni – 1,47 miliarde de lei, fără TVA
- lotul 3: Poieni – Aleșd – 2,16 miliarde de lei, fără TVA
- lotul 4: Aleșd – Frontieră – 2,41 miliarde de lei, fără TVA
Proiectarea și execuția lucrărilor va dura 3 ani și 6 luni, după semnarea contractelor, care acum se află în licitație.
Acest proiect va aduce o serie de beneficii atât la nivel național cât și local:
🟢Noi locuri de muncă, pe perioada implementării proiectului
🟢Economii la nivelul costurilor de întreţinere a infrastructurii
🟢Economii la cheltuielile de operare a infrastructurii și a trenurilor
🟢Economie de timp pentru călători
🟢Economie de timp pentru transportul de marfă
🟢Câștiguri în eficiență
🟢Scăderea nivelului emisiilor de CO2
🟢Creșterea gradului de siguranță și scăderea numărului accidentelor