Guvernul a aprobat memorandumul prin care România acordă asistență tehnică și financiară Republicii Moldova

Guvernul a aprobat memorandumul în baza căruia România va putea acorda în continuare asistenţă tehnică şi financiară către Republica Moldova în mai multe domenii, pentru a-i sprijini parcursul european, a declarat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului.
AGERPRES - mie, 19 ian. 2022, 17:08
Guvernul a aprobat memorandumul prin care România acordă asistență tehnică și financiară Republicii Moldova

„A fost aprobat memorandumul pentru aprobarea negocierii şi semnarea acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova. Practic, Guvernul a dat undă verde pentru negocierile şi semnarea unui nou acord în baza căruia România să continue acordarea de asistenţă tehnică şi financiară către Republica Moldova pentru a-i sprijini parcursul european, având în vedere că vechiul acord care permitea finanţarea de către România a unor proiecte importante din Republica Moldova ieşise din vigoare anul trecut pe data de 28 martie”, a declarat Dan Cărbunaru, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a menţionat o parte din proiectele derulate în Republica Moldova prin vechiul acord de sprijin tehnic şi financiar.

„Prin vechiul acord, România a sprijinit tehnic şi financiar proiecte precum reabilitarea şi modernizarea a 1.000 de grădiniţe, instituţii şcolare din Republica Moldova sau dezvoltarea Gazoductului Iaşi-Chişinău, proiect strategic de interconectare energetică între România şi Republica Moldova. În continuare, acordul va include prevederi care vizează dezvoltarea cooperării în sectorul energetic, infrastructura de transport, protecţia mediului, combaterea schimbărilor climatice, lucrări publice şi infrastructură, IMM-uri, independenţa mass-media, reforma administraţiei publice, Afaceri Interne, Sănătate, Educaţie, Cultură şi Patrimoniu, Cercetare şi Turism”, a mai precizat Cărbunaru.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...