Primăria Petroşani cumpără energie electrică de pe BRM, la un preţ de trei ori mai mic

Primăria Petroşani a încheiat un contract prin care va cumpăra energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) la un preţ de 990 lei/MWh, de trei ori mai mic decât cel din ultima lună, când administraţia locală s-a văzut în situaţia de a primi o factură în valoare de un milion de lei.
AGERPRES - joi, 20 ian. 2022, 13:15
Primăria Petroşani cumpără energie electrică de pe BRM, la un preţ de trei ori mai mic

Noul tarif va intra în vigoare cel mai târziu de la 1 februarie şi a fost obţinut în urma unei proceduri de achiziţie pe Bursă la care au participat trei ofertanţi. Cantitatea tranzacţionată este de 3.600 de MWh/an, cu un consum mediu de 300 MWh/lună, scrie Agerpres.

„La finele anului trecut, furnizorul de energie pentru tot ceea ce înseamnă iluminat public a denunţat unilateral contractul, din cauză că tariful convenit (de 600 lei/MWh) nu mai era sustenabil pe piaţa de energie liberalizată. În aceste condiţii, am fost nevoiţi, conform reglementărilor legale, să achiziţionăm energie electrică de la un Furnizor de Ultimă Instanţă (FUI), la un tarif sufocant pentru bugetul local, de 3.300 de lei/MWh. Practic, am fost obligaţi să contractăm şi să achităm un tarif de 5 ori mai mare decât plăteam pe ultimul contract”, a notat, pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Edilul local menţionează că, în condiţiile tarifului impus pe luna ianuarie, factura pentru energia electrică a fost calculată la o valoare de un milion de lei, de cinci ori mai mult ca în luna decembrie, cu toate că au fost luate toate măsurile pentru a limita consumul.

„Din păcate, pentru luna ianuarie suntem nevoiţi să achităm circa un milion de lei pentru energia electrică, deşi am luat toate măsurile posibile pentru a limita factura, respectiv modificarea programului de funcţionare a iluminatului public, decuplarea iluminatului de sărbători mai repede decât era preconizat, reducerea consumului de energie electrică la instituţiile din subordinea Primăriei Municipiului Petroşani. Spre comparaţie, în luna decembrie factura la energie electrică a fost de aproximativ 200.000 de lei”, scrie primarul Iacob-Ridzi.

În opinia sa, situaţia cu care s-a confruntat administraţia locală din Petroşani nu este singulară şi se poate multiplica la nivelul altor primării din ţară, şcoli sau spitale care nu îşi mai permit să achite facturile de energie electrică şi termică pe fondul unor „inadvertenţe ce ar trebui urmărite strict şi remediate de către instituţia abilitată, respectiv ANRE”.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...