Vasile Petrariu, șeful sindicatului STB: Primarul nu a stat la negocieri cu noi nici măcar un minut. A venit doar ca să dea bine la presă

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, nu a stat cu noi la discuţii nici măcar un minut şi se vede clar că nu a intenţionat niciodată să medieze acest conflict, ci doar a vrut "să dea bine la presă", a declarat vineri, după discuţiile de la Primăria Capitalei, preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu (foto).
AGERPRES - vin, 21 ian. 2022, 21:42
Vasile Petrariu, șeful sindicatului STB: Primarul nu a stat la negocieri cu noi nici măcar un minut. A venit doar ca să dea bine la presă

„Concluzia discuţiilor e una singură. Domnul primar general a pozat la televizor că vrea să medieze o discuţie şi a pus condiţia că preşedintele sindicatului transportatorilor nu trebuie să participe la această discuţie. În condiţiile astea, e normal că colegii s-au ridicat de la masă şi au plecat. Domnul primar general nu a stat cu noi nici măcar un minut pentru că a considerat că această strategie, cu ghilimelele de rigoare, de a da bine la presă şi de a poza în persoană care mediază şi vrea să soluţioneze un conflict… Se vede foarte clar că nu a dorit acest lucru, n-a intenţionat niciodată să rezolve acest lucru. Noi am bănuit asta, ne-am aşteptat. Pentru noi nu este o surpriză, aşa că noi, din păcate, o să le transmitem salariaţilor care ne aşteaptă la unităţi curioşi să vadă poziţia primarului general şi lucrul ăsta nu face decât să escaladeze conflictul, pentru că aceste declaraţii şi poziţii belicoase care incită şi care instigă nu ajută cu nimic”, a spus liderul de sindicat.

El a subliniat că, după o zi în care transportul public a fost blocat, credea că aceia care decid, indiferent la cel nivel, se gândesc foarte bine şi caută soluţii. „Soluţiile erau legate de dialog, simplu, fără nicio problemă”, a punctat Petrariu.

De asemenea, liderul sindical a reiterat că nu este vorba de o grevă ci de o întrerupere voluntară a lucrului, din cauza unor nemulţumiri mai vechi ale angajaţilor, care încă din data de 19 ianuarie „şi-au strigat of-urile, dar nu i-a băgat nimeni în seamă” .

„Am mai spus şi o mai spun încă o dată: nu vorbim despre grevă. Sunt trei modalităţi de a face grevă legal: greva de avertisment, greva de solidaritate şi grevă propriu-zisă şi am întrebat în ce situaţie ne aflăm noi. Din păcate nici cei care ne acuză şi nici instanţa, nu a lămurit problema. Şi atunci acest conflict spontan înseamnă întreruperea voluntară a lucrului, deoarece, cu o zi înainte, pe 19 ianuarie, când cei peste 1.000 de salariaţi din toate categoriile s-au adunat în curtea societăţii şi şi-au strigat of-urile, dar nu i-a băgat nimeni în seamă, iar lucrul acesta nu a făcut decât să escaladeze un conflict care mocnea de peste două luni de zile. Noi i-am atenţionat, începând cu primarul general, toate adresele pe care le-am făcut către primarul general, conducerea STB şi Consiliul de Administraţie s-au încheiat cu această notă: starea tensionată în rândul salariaţilor STB SA atinge cote alarmante. Noi la nivel de sindicat nu mai puteam să gestionăm lucrurile acestea, iar salariaţii au început încă de acum trei luni primele mişcări în ţară. Practic, toate adresele pe care noi le-am făcut au fost de pomană, pentru că nu le-a băgat nimeni în seamă”, a explicat Petrariu.

Întrebat când consideră că va fi reluat transportul public în Capitală, liderul sindical al răspuns: „Nu ştiu ce să vă spun acum”.

„Ne ducem să vorbim cu oamenii, trebuie să vedem publicată pe portal această decizie, să o prezentăm salariaţilor, să le spunem despre ce e vorba, să-i informăm că aşa este corect şi normal. Noi am fost acuzaţi de dezinformare şi instigare, dar nu noi am vorbit despre salarii mari, nu noi am vorbit că salariaţii fură şi vând subansamble. Am rămas surprins când mi s-a spus într-o emisiune TV că eu am 42.000 de lei salariu de încadrare pe lună… Adică să vii să manipulezi în halul ăsta este de neacceptat (…) Am 4.000 de lei”, a adăugat preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti.

El a adăugat că a sperat ca vineri să se rezolve această problemă, iar Consiliul de Administraţie al STB încă poate face acest lucru, „nu este încă târziu”.

„Eu sincer aş fi crezut şi aş fi sperat ca astăzi noi soluţionăm această problemă. Aş fi sperat ca cei care pot lua acum o decizie, mă refer la Consiliul de Administraţie al STB SA să o facă. Nu e foarte târziu nici acum, dar să o facă până la orele 8.00 – 9.00 (20.00 – 21.00 pm), dar să o facă. Cu domnul director general de la STB nu avem ce discuta. Dumnealui a avut posibilitatea după o zi de întrerupere a activităţii să ne convoace, dar a preferat să discute despre dialog la televizor, cu noi nu a discutat nimeni nimic. Am aşteptat inclusiv din partea primarului general o invitaţie, e uşor să dai acum pe mail două rânduri, dar nu am primit nimic, ne-am uitat la televizor şi am zis hai să mergem. Am încercat..”, a mai spus liderul Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.

Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, încetarea grevei salariaţilor de la Societatea de Transport Bucureşti (STB), stabilind că aceasta este ilegală.

De asemenea, judecătorii au decis reluarea imediată a activităţii. Hotărârea instanţei este executorie.

Tribunalul a admis în acest sens o solicitare a conducerii Societăţii de Transport Bucureşti (STB), care a contestat în instanţă greva declanşată de sindicalişti.

Joi dimineaţă, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că cererile lor de natură salarială nu au fost soluţionate.

În aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea grevei, însă decizia instanţei a fost ignorată de sindicalişti, care au continuat şi vineri protestul.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au deschis un dosar penal în legătură cu organizarea acestei greve.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...