Date oficiale: Ce impact va avea decizia francezilor de la Tereos de a renunța la producția de zahăr din sfeclă. Capacitatea de procesare scade cu peste 40%

Tereos România SA, filiala locală a procesatorului francez de zahăr, a produs anul trecut 37.735 tone de zahăr din sfeclă, din cele peste 110.000 de tone de zahăr realizate în România, în total. Ministerul Agriculturii susține că francezii vor face în continuare zahăr la Luduș, dar numai din zahăr brut din trestie.
Alina Stanciu - lun, 24 ian. 2022, 22:03
Date oficiale: Ce impact va avea decizia francezilor de la Tereos de a renunța la producția de zahăr din sfeclă. Capacitatea de procesare scade cu peste 40%

Ministerul Agriculturii susține că producătorul francez din industria zahărului Tereos va continua activitatea în România, în unitatea pe care o deține la Luduș. Compania va renunța însă la procesarea sfeclei de zahăr achiziționate de la fermierii locali, dar va rafina zahăr brut din trestie. „La începutul anului 2022, Tereos (Franța) a anunțat închiderea fabricii din România (Luduș, jud. Mureș), sub rezerva rafinării, în continuare, de zahăr brut din trestie”, au declarat pentru Economica oficiali ai ministerului de resort.

Din datele MADR, Tereos România SA procesează zahăr din sfeclă și zahăr brut, fiind al doilea producător pe plan local, alături de Agrana România SRL care procesează zahăr din sfeclă de zahăr și zahăr brut în sucursala Roman și zahăr brut din trestie în sucursala Buzău.

Precizarea autorităților vine în contextul în care, într-una dintre raportările sale financiare din 6 ianuarie, Tereos anunța că „se află în proces de consultare cu organismele reprezentative ale angajaților săi în vederea prezentării proiectului ce vizeaază o posibilă închidere a activităților sale din domeniul zahărului din România, în contextul unor perspective pesimiste. De la achiziția sa de către Tereos în 2013, fabrica de zahăr Ludus din România s-a confruntat cu dificultăți, în principal din cauza reducerii constante a suprafețelor de sfeclă de zahăr, în ciuda mai multor acțiuni de atenuare, și a acumulat pierderi substanțiale”, se precizează într-un anunț oficial al companiei.

Capacitatea de procesare sfeclă a României scade cu 440.000 de tone de sfeclă pe an

Potrivit Ministerului de resort, fabrica de la Luduș a francezilor de la Tereos are o capacitate de procesare de 4.000 de tone de sfeclă de zahăr pe zi, ceea ce înseamnă o capacitate totală de procesare de 440.000 de tone pe campanie. În schimb, concurentul Agrana are la fabrica de la Roman o capacitate totală de procesare de 5.500 de tone de sfeclă pe zi, ceea ce înseamnă o capacitate totală de procesare de 550.000 de tone de sfeclă pe campanie.

În total, cele două fabrici din România au o capacitate totală de procesare sfeclă de zahăr de 990.000 de tone pe an. Capacitatea de procesare zahăr este de 990.000 de tone pe an. Aplicând un randament de extracție de 14%, rezultă că în România s-ar putea procesa 137.214 tone de zahăr pe an, din datele MADR.

Or, pentru  campania 2021, MADR a estimat o producție de peste 110.000 tone de zahăr, din care Tereos România SA a încheiat procesarea, cu o producție de zahăr din sfeclă de 37.735 tone.

În 2020, producția de zahăr a fost de aproximativ 160.100 de tone, din care:

  • Agrana România SRL-69.059 tone zahăr din sfeclă și 47.885 tone zahăr obținut din rafinare zahăr brut din trestie;
  • Tereos România SA- 43.171 tone de zahăr obținut din sfeclă de zahăr.

Din datele INS, un român consumă în medie 25,5 kg de zahăr și produse din zahăr pe an, iar consumul uman s-a cifrat la  492.000 de tone în 2020. Gradul de autoaprovizionare, adică cât reușește producția locală să asigure din necesarul de consum, era în 2020 de numai 34,9%.

Nr. crt Operatorul economic/fabrica Localitatea Tone sfecla/zi

(tone)

Nr zile de campanie Total capacitate de procesare/campanie

(tone)

1 2 3=1*2
1 Tereos Romania SA Ludus, Jud Mures 4.000 110 440.000
2 Agrana Romania Roman, Jud. Neamt 5.500 100 550.000
TOTAL capacitate sfeclă de zahăr 9.500 105 990.000

Citește și

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Pe lângă concedierea a mii de angajaţi, gigantul din domeniul ingineriei Robert Bosch va reduce şi orele de lucru pentru unii din angajaţii săi din Germania, în vederea reducerii costurilor,......
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor .
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi ...
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...