Traficul feroviar pe linia Salva – Vişeu, blocat după deraierea unui tren de marfă, a fost reluat

Traficul feroviar pe ruta Salva - Vişeu, blocat după ce un tren de marfă a deraiat la Salva, în judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a reluat, sâmbătă la prânz, după ce linia afectată a fost reparată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - sâm, 03 dec. 2011, 08:45

Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Bistriţa-Năsăud, Ioan Murăşan, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că muncitorii de la CFR au reuşit să repare linia afectată de deraierea trenului de marfă, sâmbătă, în jurul orei 11.30, primul tren care a trecut prin zonă fiind Salva – Sighetu Marmaţiei.

„Cei de la CFR au terminat de reparat linia la ora 11.30. Chiar acum (ora 12.30 – n.r.) sunt în staţia Salva şi văd că se dă drumul personalului Salva – Sighetu Marmaţei”, a declarat Murăşan.

Vagonul 31 al unui tren de marfă încărcat cu lemne a deraiat, vineri seară, în staţia Salva din Bistriţa-Năsăud, blocând circulaţia pe linia ferată Salva – Vişeu, fără ca vreo persoană să fie rănită. Deraierea a afectat însă traversele, care s-au rupt pe o distanţă de circa 200 de metri.

Ca urmare, cinci trenuri de călători au rămas blocate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în gările din Salva şi Coşbuc, aproximativ trei sute de călători din ele fiind transbordaţi cu autocarul între cele două staţii pentru a-şi putea continua drumul.

Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Bistriţa-Năsăud, Ioan Murăşan, declara că a rămas blocat în staţia Coşbuc trenul accelerat 1923 Sighetu Marmaţiei – Timişoara, iar călătorii au fost transbordaţi la Salva cu autocarul şi au fost preluaţi de acceleratul 1765 Iaşi – Timişoara, care a fost şi el blocat şi care a făcut cale întoarsă.

Tot la Coşbuc a rămas blocat acceleratul 1644 Sighetu Marmaţiei – Bucureşti, călătorii fiind preluaţi de trenul accelerat 1841 Vatra Dornei – Bucureşti, care staţiona la Salva.

Pe tronsonul Salva – Coşbuc nu a putut trece nici trenul personal 4111 Sighetu Marmaţiei – Cluj, blocat la Coşbuc, călătorii fiind transbordaţi, la rândul lor, în staţia Salva, de unde au luat alte trenuri.

„În fiecare tren au fost în jur de 50 de călători. Estimez că, în total, au fost transbordaţi circa trei sute de pasageri care şi-au continuat călătoria spre destinaţie”, declara Ion Murăşan.

Potrivit sursei citate, angajaţii CFR au lucrat toată noaptea pentru a ridica vagonul trenului deraiat şi a-l repune pe linie, la ora 7.00 linia ferată Salva – Vişeu fiind eliberată, însă ulterior s-a intervenit pentru repararea ei.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...