Corlăţean: Acum se poate lucra raţional pentru o agendă a comisiei cu Rusia privind Tezaurul

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a afirmat, joi, la Gândul.live că în actualul context al relaţiei politice cu Moscova se poate lucra "raţional" pentru a avea o agendă concretă a Comisiei mixte de istorici în care se discută şi problema Tezaurului României.
Economica.net - vin, 21 iun. 2013, 08:16
Corlăţean: Acum se poate lucra raţional pentru o agendă a comisiei cu Rusia privind Tezaurul

„Vom discuta tot ceea ce este important să fie discutat şi pentru partea română”, a afirmat Corlăţean, întrebat dacă în vizita pe care o va face în iulie la Moscova va ridica şi chestiunea Tezaurului.

El a arătat că o întâlnire a copreşedinţilor român şi rus a acestei comisii a avut loc în octombrie 2012 la Moscova şi urma să fie reluată discuţia în martie la Bucureşti, însă a fost amânată.

„Putem acum să lucrăm raţional şi construind acest dialog politic pentru a avea o agendă concretă pentru o întâlnire cu agendă a acestei Comisii”, a spus Corlăţean, care a vorbit de un „culoar favorabil” creat prin vizita la Bucureşti a lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

El a specificat că „dialogul mai bun” cu Rusia va fi stimulat şi de semnarea în iulie a documentelor referitoare la deschiderea ICR Moscova şi a Centrului Cultural Rus de la Bucureşti.

Corlăţean a mai arătat că are speranţa personală că problema Tezaurului va fi „reglată corect” la un moment dat.

„Personal, am speranţa că acest lucru, care ţine de o simbolistică extrem de importantă pentru naţiunea română şi care, le-am spus-o ruşilor, se transferă generaţie de generaţie şi instituţiilor româneşti, fie BNR, fie MAE, după foarte mulţi ani care s-au scurs, cred că putem avea şi resursele interne şi maturitatea politică să ajungem la un anumit moment în situaţia de a regla corect această chestiune”, a mai spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...