Greva STB. Poliția și Jandarmeria rămân în depouri, gata să intervină. Copiii își pot motiva absențele, dacă nu au putut ajunge la școală din cauza grevei

Primăria și Prefectura Capitalei au decis să mențină forțele de poliției și jandarmerie în zona depourilor STB. Polițiștii au, printre altele, misiunea de a descuraja orice încercare de intimidare a angajaților, anunță un comunicat oficial. Între timp, s-a propus ca elevii să își poată motiva absențele, dacă nu au putut ajunge la cursuri din cauza nefuncționării transportului în comun.
Ion Dobreanu - lun, 24 ian. 2022, 18:50
Greva STB. Poliția și Jandarmeria rămân în depouri, gata să intervină. Copiii își pot motiva absențele, dacă nu au putut ajunge la școală din cauza grevei

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Capitalei, cu ocazie acestei şedinţe de lucru au fost analizate şi stabilite următoarele măsuri, de comun acord:

„– menţinerea dispozitivelor de jandarmerie şi poliţie în zona depourilor şi autobazelor STB, pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii şi siguranţei publice;

– intervenţia fermă a forţelor de ordine împotriva oricăror acţiuni de intimidare a angajaţilor care intenţionează să reia exercitarea dreptului la muncă;

– menţinerea măsurii privind suplimentarea dispozitivelor de poliţie şi jandarmerie în zona staţiilor de metrou, atât la interior, cât şi la exterior;

– asigurarea echipajelor de poliţie rutieră şi poliţie locală, în principalele intersecţii, pentru fluidizarea traficului rutier;

– asigurarea de către STB a informării populaţiei în timp real cu privire la mijloacele de transport disponibile, prin intermediul aplicaţiei info Transport Bucuresti”.

Sursa citată mai precizează, referitor la circulaţia trenurilor de metrou, Metrorex a transmis Instituţiei Prefectului  – Municipiul Bucureşti  disponibilitatea de a pune la dispoziţie flota de trenuri în funcţie de traficul de călători, cu luarea în considerare a orarului de decalare a programului de lucru prevăzut de dispoziţiile privind starea de alertă.

În urma solicitării IPMB, ca urmare a recomandării Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, cu aprobarea Ministerului Educaţiei, a transmis unităţilor de învăţământ din Capitală recomandarea de a motiva absenţele elevilor care, din cauza grevei STB, nu au putut participa la cursuri în zilele de 20 şi 21 ianuarie 2022.

„De asemenea, s-a recomandat conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar identificarea de soluţii astfel încât, în cazul prelungirii grevei, elevii care nu pot ajunge la cursuri să desfăşoare activitatea didactică online. Prefectura Capitalei a solicitat Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti continuarea verificărilor privind modul în care angajatorii din sistemul privat şi instituţiile publice din Capitală respectă prevederile referitoare la obligaţia acestora de a organiza munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, precum şi programul de lucru decalat potrivit prevederilor HG nr. 34/2022”, mai indică sursa menţionată.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...