SUA: Peste două milioane migranţi arestaţi la frontiera cu Mexicul în 2021

Peste două milioane de arestări în rândul migranţilor care au intrat ilegal în Statele Unite pe la frontiera cu Mexicul au avut loc în 2021, potrivit statisticilor oficiale, un nivel record, scrie AFP.
AGERPRES - mar, 25 ian. 2022, 09:01
SUA: Peste două milioane migranţi arestaţi la frontiera cu Mexicul în 2021

Cel puţin în decembrie, au fost numărate 178.840 de arestări, potrivit datelor publicate luni de poliţiştii de frontieră americani, ridicând astfel totalul anual la nivelul cel mai mare.

Aceste cifre cumulând numărul de arestări la frontieră, este posibil ca unii migranţi să fi fost arestaţi de două ori sau mai multe în cursul anului 2021.

Partidul Republican i-a acuzat imediat pe preşedintele democrat Joe Biden şi pe vicepreşedinta sa, Kamala Harris, că au creat o „criză umanitară istorică”.

„Sub conducerea lor, cartelurile şi contrabandiştii proliferează, poliţiştii de frontieră sunt copleşiţi, iar comunităţile noastre sunt mai puţin sigure”, a declarat liderul partidului, Ronna McDaniel, într-un comunicat.

Fluxurile migratorii, în scădere bruscă la începutul pandemiei, au început să crească din nou înainte ca Joe Biden să preia mandatul în urmă cu un an, dar au cunoscut un salt net după aceea.

Preşedintele democrat a încercat iniţial să le minimizeze, vorbind de fenomen sezonier. Sosirile record din această vară, cu aproximativ 200.000 de arestări în iulie şi august, când traversările prin deşert sunt cele mai periculoase, au dovedit că se înşeală.

Aceste sosiri reprezintă o provocare umană, logistică şi financiară considerabilă pentru administraţia democrată, în special pentru că s-a angajat să nu respingă minorii neînsoţiţi.

Eforturile sale de revizuire a sistemului migratoriu sunt blocate în Congres şi se aşteaptă ca subiectul să fie o problemă majoră la alegerile de la jumătatea mandatului, în noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Noile taxe vamale promise de Trump produc schimbări strategice pentru companiile asiatice
Noile taxe vamale promise de Trump produc schimbări strategice pentru companiile asiatice
Președintele ales Donald Trump a promis noi taxe vamale asupra celor trei mari parteneri comerciali ai Statelor Unite - Canada, Mexic și China - detaliind cum va implementa promisiunile de campanie......
Ucraina: Kiev, atacat în valuri de drone ruseşti
Ucraina: Kiev, atacat în valuri de drone ruseşti
Capitala Ucrainei Kiev este supusă unui atac susţinut cu drone ruseşti, a declarat marţi dimineaţa primarul Vitali Kliciko, ...
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Rivian a anunțat că a primit aprobarea condiționată pentru un împrumut de până la 6,6 miliarde de dolari de la Departamentul ...
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
PSD îşi propune să obţină din nou încrederea românilor la alegerile parlamentare şi va veni cu o nouă abordare în ...