Un nou model electric Dacia ar putea ajunge pe piață după 2026

Alianța Renault - Nissan - Mitsubishi a prezentat astăzi planul său de dezvoltare până în 2030. În detalii se face referire și la un viitor model electric Dacia pe noua platformă CMF-BEV.
Robert Stan - joi, 27 ian. 2022, 22:07
Un nou model electric Dacia ar putea ajunge pe piață după 2026

Alianța compusă din grupurile Renault, Nissan și Mitsubishi Motors a anunțat astăzi „foaia sa de parcurs” până în 2030, un document din care reies multe dintre direcțiile în care se vor dezvolta gamele de produse ale mărcilor principale.

Deși nu apare în documentele date publicității, LifeNews.ro a remarcat că printre detaliile dezvăluite cu această ocazie există și o noutate legată de marca Dacia. Este vorba despre viitoarea apariție a unui model Dacia 100% electric dezvoltat pe platforma CMF-BEV a Alianței, adică aceeași bază tehnică utilizată de vehiculele electrice Renault R5 și urmașul lui Nissan Micra ale căror lansări sunt așteptate în următoarea perioadă.

Viitorul model electric Dacia, mai mare decât actualul Spring, va fi lansat pe piață după 2026 și, având în vedere că va utiliza aceeași platformă cu urmașul lui Micra și R5, ar putea fi produs la Renault ElectriCity, centrul industrial pentru mașini electrice din nordul Franței.

Conform datelor Renault, platforma CMF-BEV va permite asamblarea a anuală a peste 250.000 de mașini înrudite aparținând mărcilor Nissan, Renault, Alpine și Dacia.

Totodată, această bază tehnologică mai mare decât CMF-AEV (Dacia Spring) este considerată de oficialii Renault drept „cea mai competitivă platformă compactă electrică din lume”. Ea va fi lansată în 2024, va oferi o autonomie de până la 400 km și performanțe aerodinamice remarcabile, „permițând reducerea costurilor cu până la 33% şi consumul de energie cu peste 10% faţă de actualul Renault ZOE”.

Aceeași platformă CMF-BEV va fi utilizată, pe lângă Renault, Nissan și Dacia, de marca premium-sport Alpine, și ea parte a grupului francez.

Înainte de lansarea unui viitor model 100% electric de clasă B, Dacia va avea ca noutăți, varianta hibrid a recent lansatului model Jogger (2023), și SUV-ul Bigster (2025).

Alături de platforma menționată, CMF-BEV, Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi a anunțat dezvoltarea a încă patru baze tehnologice pentru mașini 100% electrice.

Este vorba despre CMF-AEV – cea mai accesibilă platformă electrică din lume, pe care este construită Dacia Spring, de KEI-EV – familie de platforme pentru vehicule electrice ultra-compacte din segmentul mini și de LCV-EV – familie de platforme pentru vehicule utilitare existentă deja în componența Renault Kangoo şi Nissan Town Star.

Dar platforma care va susține cele mai multe noi modele și cel mai mare număr de vehicule electrice va fi CMF-EV. Aceasta va fi inaugurată peste câteva săptămâni ca bază pentru crossover-ul Nissan Ariya EV şi Renault Megane E-Tech Electric. Cu inovațiile sale tehnice şi potențialul oferit de modularitatea sa, ea reprezintă un etalon pentru viitoarea generație de vehicule electrice ale partenerilor Alianței. A fost creată pentru a integra şi optimiza toate elementele specifice unui tren de rulare 100% electric, incluzând un motor nou, de înaltă performanță, şi o baterie ultra-plată. Până în 2030, peste 15 modele vor fi construite pe platforma CMF-EV, într-un volum de producţie anual de până la 1,5 milioane de unităţi.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, principala fiind aceea că ţările bogate trebuie să finanţeze 300 de......
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa "pentru securitate, prosperitate ...
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Bucureştenii cu drept de vot sunt chemaţi duminică să îşi spună părerea referitor la dezvoltarea Capitalei, la referendumul ...
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 ...