ANPC a controlat trei magazine Kaufland, Mega Image şi Carrefour din Sectorul 5. Toate unitățile au fost amendate

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au continuat controalele la operatorii economici, trei magazine ale Kaufland, Mega Image şi Carrefour din sectorul 5 fiind sancţionate cu amenzi de 5.000 de lei, 15.000 de lei şi, respectiv, 8.000 de lei.
AGERPRES - joi, 27 ian. 2022, 20:37
ANPC a controlat trei magazine Kaufland, Mega Image şi Carrefour din Sectorul 5. Toate unitățile au fost amendate

Potrivit ANPC, la SC Kaufland România SCS, cu punctul de lucru în Şos Alexandriei nr 152, a fost efectuat un control ca urmare a unei reclamaţii înregistrate în 20 ianuarie la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti, cu privire la comercializarea produsului ambalat în caserolă” Ouă de la bunica”, cu termenul de valabilitate expirat.

„Produsul „ouă de la bunica” nu se afla expus la comercializare şi nici în depozitul unităţii. Produsul a fost aprovizionat în data de 24 decembrie, conform documentelor prezentate, fiind lotul reclamat. Ultima vânzare (ieşire) a produsului s-a efectuat în data de 20 ianuarie 2022. Din documentele ataşate reclamaţiei în xerocopie, pe eticheta produsului este marcată menţiunea Expiră la „18.01.2022”, iar conform bonului de casă a fost cumpărat în data de 20 ianuarie 2022. Reclamaţia se confirmă”, au precizat reprezentanţii CPCMB.

Din extinderea controlului, s-au găsit expuse la comercializare următoarele produse: cartofi roşii România ambalaţi în plasa a 5 kg, cu dimensiuni diferite, necalibrate; mandarine vrac şi ambalate la plasa a 1kg, cu pete maronii neconforme, consistenţă modificată, necoapte, de culoare verde; castraveţi vrac, consistenţă moale; aripi de curcan, congelate, cu arsuri de congelare.

Societatea a fost sancţionată contravenţional conform prevederilor legale cu amenda în valoare de 5.000 lei şi s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a următoarelor produse: legume, fructe 40 kg/ 300 lei, carne pasăre congelată 3 kg/ 80 lei.

De asemenea, la SC Mega Image SRL, cu punctul de lucru în strada Petre Ispirescu, Nr. 86, comisarii s-au deplasat ca urmare a reclamaţiei înregistrate în data de 29 decembrie 2021 cu privire calitatea produsului Carne tocată amestec porc şi vită „Gusturi Româneşti”. Produsul nu se afla la comercializare şi nici în depozitul societăţii, ultima intrare a produsului fiind în data de 25 ianuarie 2022, iar ultima vânzare s-a efectuat tot în data de 25 ianuarie 2022, conform documentelor.

Din extinderea controalelor s-au constatat următoarele: „Salam de biscuiţi cu rahat de post” produs de S.C. Diaco Prod S.R.L., ce prezenta la examenul organoleptic modificări de aspect, culoare, miros, prezenta mucegai pe zonă extinsă, fiind impropriu consumului uman; agregate frigorifice (congelator) neigienizate, având resturi de etichete şi ambalaje, precum şi acumulări excesive de gheaţă pe pereţii vitrinei; vitrina de expunere fructe şi legume, ambalate sau vrac, cu prezenţă masivă de praf, resturi alimentare, zone cu urme de rugină, ventilatoare cu depuneri grosiere de impurităţi.

Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare 15.000 lei şi s-a dispus măsura de oprire definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produsului „salam de biscuiţi” 2 kg/ 44,8 lei. Totodată s-a dispus măsura de oprire temporară a comercializării produselor în vitrina de legume fructe vrac şi ambalate.

La SC Carrefour România SA cu punctul de lucru în str. Mihail Sebastian, Nr. 88, comisarii CPCMB s-au deplasat ca urmare a unei reclamaţi din 2 ianuarie 2022 cu privire la achiziţionarea unor produse la ofertă, pentru care nu s-au aplicat la casa de marcat discounturile promovate la raft, aspecte confirmate la momentul controlului.

Din verificările efectuate s-au constatat următoarele: la raionul fructe legume au fost identificate fructe (pepeni, banane, kiwi, pepene galben, mandarine, clementine) ce prezentau lovituri mecanice, grad avansat de coacere, prezenţa mucegaiului de culoare albă, deshidratare; legume (ţelină, rădăcină de ţelină, varză albă, varză roşie, roşii) ce prezentau modificări organoleptice, lovituri mecanice, deshidratare severă; produse alimentare (iaurt cremos cu bucăţi de cocos, marca Muller) expus spre comercializare având data durabilităţii minimale depăşită.

Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 lei şi s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor ce prezentau deficienţe.

Te-ar mai putea interesa și
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice din cauza expansiunii rapide a inteligenței artificiale. Orașul......
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...