Cea mai mare parte a turiştilor erau pensionari care mergeau în vacanţă, într-un circuit Serbia-Muntenegru. Aceștia au plecat din România sâmbătă dimineață și au staționat la Belgrad, unde au fost și cazați. Toate persoanele sunt de naționalitate română.
Raed Arafat a spus că toate persoanele rănite sunt internate în spitalul din Podgoriţa, opt dintre acestea fiind la secţia de terapie intensivă.
„Dintr-o discuţie cu medicii de acolo, opt dintre răniţi sunt la terapie intensivă, de aceea s-a decis să fie trimis cineva acolo”, a spus Arafat, care a precizat că în urma accidentului din Muntenegru 17 români şi-au pierdut viaţa.
El a mai spus că în această noapte va pleca în Muntenegru, împreună cu doi consuli de la secţia consulară a MAE, pentru a evalua situaţia şi a decide dacă sunt pacienţi care trebuie aduşi în România.
Arafat a precizat că este posibil, dacă se fac procedurile necesare, ca persoanele decedate să fie aduse în ţară cu aeronava cu care el va pleca în Munenegru în această noapte, menţionând însă că răniţii vor fi aduşi cu un alt zbor, dacă în urma evaluării situaţiei se va decide acest lucru.
„Până după vizită nu putem spune dacă răniţii vor fi aduşi aici sau nu”, a spus Arafat.
Marius Usturoi, directorul Maree Travel, agenţia de turism care a organizat circuitul, a precizat, pentru MEDIAFAX, că în autocarul, operat de Gregory Tour, care s-a prăbuşit într-o prăpastie în Muntenegru se aflau 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor.
Usturoi a precizat că între cele 47 de persoane se aflau şi cei doi şoferi şi un ghid.
El a relatat că era vorba despre un circuit turistic în Muntenegru şi Croaţia de şase zile. Turiştii au plecat sâmbătă dimineaţă din Bucureşti, seara au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineaţă au plecat mai departe în circuit.
Marius Usturoi a precizat că agenţia de turism a contactat Ambasada României din Muntenegru, căreia i-a transmis lista cu numele tuturor celor care se aflau în autocar. El a spus că, până la ora transmiterii acestei ştiri, nu cunoaşte numărul victimelor, reprezentanţii agenţiei nefiind contactaţi de către autorităţi.
Agenţia de turism este în legătură cu familiile celor aflaţi în autocar.
Usturoi a precizat că agenţia sa a mai lucrat cu Gregory Tour, care operează pe numeroase circuite, şi că nu a existat nicio problemă până acum. El a spus că nici transportatorul nu îşi explică cum s-a produs accidentul, susţinând că autocarul şi şoferii erau în cea mai bună stare.
Atât agenţia de turism, cât şi operatorul de transport vor trimite reprezentanţi în Muntenegru.
Usturoi a spus însă că agenţia va renunţa la serviciile firmei de transport, întrucât este fără precedent ceea ce s-a întâmplat.
Marius Usturoi a precizat că, în 15 ani de activitate, agenţia nu a avut nici cel mai mic incident. El a explicat că, atunci când este ales operatorul de transport, se au în vederea calitatea autocarelor, licenţele de transport, experienţa şoferilor şi toate celelalte elemente prevăzute de legislaţie.
Autocarul care, potrivit mărturiei unui supravieţuitor pentru RTCG, mergea la Tivat, pe coasta muntenegreană, a derapat pe un pod la Zdijelo, în apropiere de mănăstirea Moraca şi a căzut de la aproximativ 40 de metri.
Potrivit martorilor oculari, autocarul s-a lovit de parapetul de securitate al podului la ieşirea dintr-un tunel şi a căzut în prăpastie la ora 15.00 GMT (18.00 ora Românie).
Panta în această zonă este foarte abruptă şi acoperită de pădure, iar carcasa autocarului era aproape invizibilă de pe pod.
Poliţiştii şi echipele de salvare, precum şi militarii şi pompierii, dar şi sătenii din regiune care se aflau în vizită la mănăstirea Moraca luptau încă duminică seara pentru a evacua răniţii.
Salvatorii au coborât cu ajutorul unei corzi până la carcasa autocarului şi tărgile cu răniţi au fost ridicate cu dificultate una după alta.
Un elicopter al poliţiei muntenegrene este implicat în operaţiunile de salvare care sunt extrem de complicate, a declarat Zeljko Darmanovici, responsabil din cadrul serviciilor de salvare, explicând că un număr foarte mare de stânci s-au desprins şi au căzut peste autocar.
Cadavrele câtorva victime zăceau peste stânci, potrivit martorilor oculari. Cadavrele mai multor pasageri erau practic tăiate în două de stânci.
„Mulţumim lui Dumnezeu că autocarul nu a căzut în râu, pentru că dacă ar fi fost aşa nimeni nu ar mai fi supravieţuit”, a declarat Vaso, un tânăr din satul Grlo.
Drumul care duce de la frontiera dintre Muntenegru şi Serbia către Podgoriţa şi coasta adriatică muntenegreană este îngust şi deosebit de periculos. Acesta este la originea unor accidente rutiere frecvente. Traficul este deosebit de aglomerat în timpul sezonului turistic pe acest drum care traversează canionul râului Moraca în zona unde s-a produs accidentul.
În 2006, un tren care circula pe calea ferată paralelă cu acest drum a deraiat în localitatea Bioca, situată în apropiere de Grlo, provocând moartea a 47 de persoane.
O aeronavă a MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce românii răniţi
O aeronavă militară pusă la dispoziţie de MApN este pregătită să plece în Muntenegru pentru a aduce cetăţenii români răniţi în accidentul în care un autocar românesc cu turişti s-a prăbuşit într-o prăpastie, a declarat ministrul Mircea Duşa pentru MEDIAFAX.
Ministrul Apărării a precizat că, dată fiind distanţa mare, aceasta este singura posibilitate de a aduce în ţară răniţii.
Mircea Duşa a spus că aeronava este pregătită ca, la solicitarea Celulei de criză, să efectueze zborul către Muntenegru.
Conform lui Duşa, la bordul aeronavei se va afla şi secretarul de stat Raed Arafat, care face parte din Celula de criză convocată de MAE în cazul accidentului din Muntenegru.
„Eu am pus la dispoziţie un avion care se va deplasa în această noapte împreună cu reprezentanţii de la Direcţia consulară şi cu doctorul Arafat şi cu alţi specialişti pentru a evalua situaţia”, a declarat Duşa pentru MEDIAFAX.
El a spus că, în prima etapă, vor fi aduşi în ţară răniţii, iar apoi, cu un alt zbor, trupurile celor decedaţi în urma accidentului.
„O să aducem şi răniţii, şi victimele, dar nu cu acelşai transport, pentru că nu se poate face acest lucru. Dacă e de adus, se aduc răniţii în prima etapă, urmând ca să-i aducem în etapa a doua şi pe cei decedaţi”, a explicat Duşa.
Corlăţean a convocat Celula de criză a MAE
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru în care un autocar cu numere de înmatriculare româneşti s-a prăbuşit într-o prăpastie.
Anunţul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu.
Potrivit acesteia, o echipă consulară mobilă de la Bucureşti se va deplasa în scurt timp la Podgorica, pentru a acorda asistenţă cetăţenilor români răniţi în accident.
Anterior, Ministerul român de Externe a informat că un autocar cu turişti s-a prăbuşit duminică într-o prăpastie de 30 de metri din Muntenegru, iar din primele cercetări „se pare că printre victimele accidentului se află şi cetăţeni români”.
MAE a revenit în câteva minute eliminând formula „se pare” din anunţul privind victimele accidentului.
Conform MAE, Ambasada României la Podgorita a fost informată cu privire la tragicul accident, iar o echipă consulară s-a deplasat la faţa locului.