Piaţa hotelieră din Bucureşti a înregistrat, în 2021, cel mai mare progres dintre capitalele din ECE (studiu)

Piaţa hotelieră din Bucureşti a înregistrat anul trecut cel mai mare progres dintre capitalele din Europa Centrală şi de Est din punct de vedere al venitului pe cameră disponibilă (RevPAR), în principal ca urmare a creşterii ratei de ocupare a hotelurilor, conform studiului Hotel Operator Beat T4 2021, publicat de Cushman & Wakefield.
AGERPRES - lun, 31 ian. 2022, 15:06
Piaţa hotelieră din Bucureşti a înregistrat, în 2021, cel mai mare progres dintre capitalele din ECE (studiu)

Potrivit sursei citate, evoluţia a avut loc pe fondul relaxării condiţiilor de călătorie şi a reprogramărilor mai multor evenimente din 2020 în 2021, respectiv Campionatul European de Fotbal, concerte şi alte evenimente sportive. Dinamica pieţei continuă să atragă atenţia operatorilor de hoteluri pentru extinderea propriilor branduri în Bucureşti, scrie Agerpres.

Din cele 20 de pieţe analizate din regiune, Praga, Varşovia, Budapesta şi Bucureşti sunt principalele oraşe de interes pentru principalii operatori. Comparativ cu 2020, interesul acestora s-a mutat către capitale, în detrimentul oraşelor secundare sau terţiare, se menţionează într-un comunicat al companiei de consultanţă imobiliară.

Astfel, Bucureştiul a fost indicat ca fiind o piaţă atractivă şi foarte atractivă pentru 58% dintre operatorii intervievaţi, sondajul relevând că jucătorii care au părăsit piaţa la un moment dat sunt foarte interesaţi să reintre în Bucureşti. Doar o mică parte dintre operatori nu au vizat capitala drept obiectiv principal pentru extindere, deoarece strategia lor este mai degrabă orientată fie către staţiuni din ţară, fie către Europa Centrală şi de Vest.

„Potrivit STR, rata medie de ocupare a hotelurilor din Bucureşti a fost în 2021 de 32,1%, reprezentând o creştere de 77,7% faţă de 2020, cel mai mare avans înregistrat dintre toate capitatele din Europa Centrală şi de Est (Bratislava, Bucureşti, Budapesta, Praga, Sofia şi Varşovia). Pe fondul îmbunătăţirii ratei de ocupare, venitul pe camera disponibilă (RevPAR) în Capitală s-a majorat cu 67,3% comparativ cu 2020, avans care a plasat piaţa bucureşteană de asemenea pe primul loc între capitalele din regiune. Per ansamblu, piaţa hotelieră din Bucureşti a atins un RevPAR de 20,5 euro, al treilea cel mai ridicat din capitalele din regiune, afectat negativ de scăderea ratei medii zilnice (ADR). Acest lucru este explicat prin faptul că hotelierii mizează în perioada de revenire pe o strategie axată pe volum, astfel că au redus preţul pe cameră”, se menţionează în comunicat.

ADR-ul în euro al Capitalei a înregistrat o scădere de 5,9% în 2021 faţă de 2020. Această tendinţă este rezultatul ADR-ului redus din ianuarie 2021 până în mai 2021, deoarece hotelierii au pus accentul pe creşterea volumului. Totuşi, ADR-ul a început să crească semnificativ din iunie 2021, odată cu relaxarea restricţiilor de călătorie şi cu reluarea evenimentelor reprogramate.

„Este important de subliniat faptul că, odată cu relaxarea restricţiilor de călătorie în cursul anului 2021, deşi piaţa este în continuare dominată de cererea internă, cererea de cazare per noapte din partea turiştilor internaţionali a început să crească mai repede decât din partea celor români. Mai mult decât atât, analizele Oxford Economics privind mixul de turişti din 2021 arată că acesta este similar cu cel din 2019. Toate acestea, dar şi faptul că mai multe proiecte de hoteluri au fost amânate, indică faptul că Bucureştiul va înregistra o redresare rapidă a cererii pentru sectorul hotelier”, subliniază consultanţii Cushman & Wakefield Echinox.

Aceşti semnalează că o altă piaţă ţintă pentru operatorii din industria ospitalităţii este Cluj-Napoca, jumătate dintre respondenţi exprimându-şi interesul pentru acest oraş, una dintre pieţele secundare cu cea mai rapidă dezvoltare din România.

„Atractivitatea tot mai mare a oraşului stârneşte interesul marilor lanţuri hoteliere. Majoritatea respondenţilor sunt mărci de renume internaţional dintre care unele nu sunt încă prezente în Cluj-Napoca sau în alte oraşe din România. Deşi, piaţa este în prezent dominată de hoteluri independente (circa 77,9% din oferta actuală de camere), în perioada următoare vor fi dezvoltate două noi hoteluri reprezentând circa 270 de camere – Radisson Blu şi Courtyard by Marriott”, spun ei.

Alte oraşe din România menţionate de operatorii din studiu drept pieţe ţintă sunt Iaşi, Constanţa şi Braşov. Studiul menţionează că Braşovul devine o piaţă hotelieră destul de dinamică având în vedere viitoarele proiecte anunţate până în 2023, care vor totaliza circa 660 de camere aparţinând atât unor lanţuri internaţionale, cât şi locale. În Constanţa, până la sfârşitul anului 2022, vor fi dezvoltate aproximativ încă 100 de camere noi sub brandul Crown Plaza by IHG Hotels.

Conform sondajului Hotel Operator Beat, majoritatea operatorilor se aşteaptă la o revenire mai rapidă a pieţelor hoteliere din zonele turistice şi din oraşele regionale la nivelurile din 2019, decât cele din capitale.

„Bucureştiul devine o piaţă foarte dinamică în Europa Centrală şi de Est. Acest lucru se vede în performanţele sănătoase înregistrate atât în perioada pre-covid, cât şi în cea de revenire, dar şi în nivelul de lichiditate din 2021, când au fost tranzacţionate patru hoteluri, cu o valoare totală de aproximativ 19,2 milioane de euro, şi în varietatea proiectelor viitoare. În plus, echipa noastră este în proces de selecţie a unui operator pentru unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţă (un nume confidenţial momentan). Am fost încântaţi să vedem un interes ridicat al lanţurilor hoteliere internaţionale pentru capitala României şi am remarcat o dorinţă din ce în ce mai mare pentru intrarea pe piaţă a unor operatori care nu sunt încă prezenţi, dar care cred în potenţialul oraşului”, a declarat David Nath, head of Hospitality, CEE & SEE Cushman & Wakefield.

Studiul companiei de consultanţă imobiliară sprijină industria hotelieră şi prezintă performanţa pieţei din regiunea CEE, incluzând România. Studiul a fost realizat în urma unui sondaj cu privire la preferinţele, planurile şi proiectele în curs de dezvoltare ale operatorilor hotelieri internaţionali şi regionali, activi sau interesaţi de această regiune, precum şi opinia lor cu privire la impactul Covid-19 asupra pieţei hoteliere şi a redresării acesteia.

Sondajul, realizat în T4 2021, a fost completat de membrii executivi reprezentând peste 30 de operatori prezenţi deja sau interesaţi să se extindă în CEE. Operatorii intervievaţi au un portofoliu total de peste 730 de hoteluri, cu mai mult de 121.000 camere deja operaţionale în regiune, şi 590 de unităţi hoteliere cu peste 50.000 de camere în faza de planificare.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti şi colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 50.000 de angajaţi în 60 de ţări, ajută chiriaşii, proprietarii şi investitorii în optimizarea valorii activelor.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...