UE caută soluții ca să-și reducă dependența de furnizorii externi, în special în privința medicamentelor, semiconductorilor și a metalelor rare

Lipsită de ingredientele active ale medicamentelor, ameninţată de o criză de semiconductori şi dependentă de importurile de metale pentru tranziţia sa energetică, Uniunea Europeană se va apleca marţi la Lens (nordul Franţei) asupra autonomiei sale strategice a cărei fragilitate a fost scoasă în evidenţă de criza Covid-19, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 31 ian. 2022, 20:08
UE caută soluții ca să-și reducă dependența de furnizorii externi, în special în privința medicamentelor, semiconductorilor și a metalelor rare

UE a reuşit în timp record să devină cel mai mare producător mondial de vaccinuri de tip ARN mesager, cu 300 de milioane de doze fabricate în fiecare lună, potrivit comisarului european pentru piaţa internă, Thierry Breton (foto). Însă, în acelaşi timp, pandemia a scos la lumină slăbiciunile UE în alte domenii, care vor fi discutate marţi cu prilejul unui consiliu informal al miniştrilor Industriei din UE, consacrat competitivităţii, care va avea loc la Lens.

Ca exemplu, „depindem astăzi în mare parte de Asia în domenii precum ingredientele farmaceutice active, care sunt importate în proporţie de 80%, sau în producţia de fibră optică (în cazul căreia 25% din producţia mondială este realizată în China)”, se arată în documentele pregătitoare ale reuniunii de marţi.

În ceea ce priveşte semiconductorii, predominanţa asiatică şi riscul de penurie de cipuri care sunt vitale pentru sectoare precum automobilele sau smartphone-urile sunt subiecte care îngrijorează autorităţile de pe ambele maluri ale Atlanticului.

În SUA, pachetul legislativ ‘America Competes Act’, susţinut de Casa Albă, are în vedere 52 de miliarde de dolari pentru a revitaliza industria americană a semiconductorilor.

În Europa, Executivul comunitar urmează să îşi prezinte la începutul lunii februarie strategia (botezată ‘Chips Act’), care vizează majorarea de patru ori a producţiei europene de cipuri electronice, şi care prevede de asemenea investiţii în valoare de mai multe zeci de miliarde de euro pentru a facilita ajutoarele de stat, a declarat sâmbătă Thierry Breton pentru mai multe publicaţii europene.

„Vrem ca în 2030 să fim responsabili pentru 20% din producţia mondială, în condiţiile în care piaţa se va dubla pentru a ajunge la o mie de miliarde de dolari”, a declarat comisarul european pentru piaţa internă.

Pe lângă cipurile electronice, Parisul intenţionează să profite de preşedinţia sa rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru a accelera mai multe mari proiecte de investiţii în domenii strategice (denumite proiecte importante de interes european comun-PIIEC). Acestea oferă statelor membre derogări de la regulile privind concurenţa astfel încât să subvenţioneze direct industriile viitorului, precum cloud-ul, bateriile sau hidrogenul.

Însă, pentru moment, cea mai presantă este dependenţa de materiile prime. „China furnizează în prezent 60% din producţia mondială de litiu, 80% din producţia de hidroxid de litiu, esenţial pentru producţia de baterii destinate automobilelor electrice şi 98% din cererea europeană de metale rare, care sunt componente esenţiale pentru producţia de electronică sau energii regenerabile”, se arată în documentele pregătitoare ale reuniunii de la Lens.

După 30 de ani de delocalizare spre Asia, obiectivul este „stabilirea unei definiţii comune a termenului „dependenţă strategică” în lanţul de valoare adăugată pentru a evita blocajele în capacitatea sa industrială şi în proiectele de decarbonizare”, se mai arată în documentele consultate de AFP.

În acest context, ministrul francez al Industriei, Agnes Pannier-Runacher, îi va primi marţi dimineaţa pe colegii săi europeni, pe comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, şi pe vicepreşedintele Comisiei Europene, slovacul Maros Sefcovic, în ideea de a găsi posibile instrumente care să asigure aprovizionarea UE, precum acorduri comerciale sau stocuri strategice de materii vitale.

Miniştrii europeni ar putea să se inspire din instrumentele care există deja în alte părţi. De exemplu, agenţia guvernamentală japoneză JOGMEC (Japan Oil, Gas and Metals National Corporation) ajută companiile nipone în a-şi asigura aprovizionarea pe termen lung şi investeşte direct în proiecte miniere.

Te-ar mai putea interesa și
Terminalul LNG de la Alexandroupolis, prin care pot ajunge gaze noi și în România, începe operațiunile comerciale
Terminalul LNG de la Alexandroupolis, prin care pot ajunge gaze noi și în România, începe operațiunile comerciale
Compania greacă Gastrade anunță astăzi, 1 octombrie 2024, lansarea în exploatare comercială a Terminalului GNL Alexandroupolis. Acesta este unul dintre proiectele energetice cheie la nivel......
Şeful BCE: Europa are nevoie de bănci mai mari, pentru a concura cu rivalele din SUA şi China
Şeful BCE: Europa are nevoie de bănci mai mari, pentru a concura cu rivalele din SUA şi China
Europa are nevoie de bănci mai mari şi mai puternice care pot concura cu rivalele din SUA şi China, a afirmat luni preşedintele ...
PPC cumpără noi regenerabile și își sporește participația la o viitoare centrală mare pe gaze din Grecia
PPC cumpără noi regenerabile și își sporește participația la o viitoare centrală mare pe gaze din Grecia
Grupul PPC a ajuns la un acord cu grupurile Copelouzos și Samaras pentru a prelua activele eoliene și fotovoltaice în ...
România îndeplineşte formal condiţiile tehnice pentru a face parte din Visa Waiver (SUA). Când vor putea călători primii români fără vize în America
România îndeplineşte formal condiţiile tehnice pentru a face parte din Visa Waiver (SUA). Când vor putea călători ...
România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver, a anunţat marţi ...