Mutu s-a autoevaluat: Mediocru în campionat, bunicel la naţională

Atacantul Cesenei şi-ar da nota 6,5 pentru evoluţiile din Serie A, în 2011, şi nota 8 pentru prestaţiile de la echipa reprezentativă.
Economica.net - sâm, 03 dec. 2011, 16:52

Atacantul Adrian Mutu a declarat, sâmbătă, pentru Sky Sport că îşi acordă nota 6,5 pentru anul 2011 cu formaţia Cesena şi 8 pentru evoluţia la naţionala României, adăugând că este optimist înaintea partidei cu fosta sa grupare, Juventus.

Începutul aici, la Cesena, a fost dificil pentru mine, da acum este mai bune. Din ianuarie până acum îmi dau un 6,5. Şi 8 în ceea ce priveşte naţionala ţării mele. Putem face un joc bun cu Juventus. Cei de la Juve sunt puternici, dar şi noi putem să ne spunem cuvântul„, a spus Mutu.

Adrian Mutu a mai precizat, într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport, că a petrecut la Juventus 18 luni foarte frumoase şi nu ar fi vrut să plece de acolo în 2006, când a ajuns la Fiorentina. „Am câştigat două titluri acolo. Primul mi l-au dăruit colegii, al doilea câştigat şi prin munca mea. Apoi, scandalul din fotbalul italian a dus la anularea celui titlu, dar noi am transpirat pe teren şi am meritat să câştigăm. Aceea este cea mai frumoasă amintire a experienţei mele la Juventus„, a afirmat atacantul, care a jucat la Juventus în perioada 2005-2006.

Întrebat de ce jucător s-a ataşat cel mai mult la echipa torineză, Mutu a răspuns: „M-am ataşat de Ibrahimovici, pentru că împărţeam aceeaşi cameră de hotel. Del Piero? A fost între noi o relaţie de mare respect, chiar dacă suntem caractere diferite„.

Adrian Mutu a menţionat că în 2006 ar fi rămas la Juventus şi în Serie B. „Toată lumea ştie ce scandal a fost atunci în fotbal. Cei mai buni jucători au fost transferaţi. Clubul a decis să mă trimită la Fiorentina, dar eu aş fi rămas şi în Serie B, pentru că Juve este întotdeauna Juve. Echipa Juventus de acum are jucători de mare valoare. Această Juve este de titlu, chiar dacă nu este favorită”. a adăugat el.

Echipa Cesena va întâlni formaţia Juventus, duminică, în deplasare, de la ora 16.00, în etapa a XIV-a a campionatului Italiei.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...