Veniturile din servicii ale Vodafone România au scăzut, dar cu extindere de rețea. Kanaris, CEO: Veți vedea un Vodafone mai dinamic în 2022 și în anii ce vor urma

Veniturile din servicii ale Vodafone România au ajuns la 191,5 milioane de euro în trimestrul trei al anului fiscal, încheiat la 31 decembrie 2021, o scădere față de raportările din trimestrul al doilea, când a obținut 196,6 milioane de euro.
Lidia Neagu - mie, 02 feb. 2022, 10:50
Veniturile din servicii ale Vodafone România au scăzut, dar cu extindere de rețea. Kanaris, CEO: Veți vedea un Vodafone mai dinamic în 2022 și în anii ce vor urma

Baza de clienți de servicii mobile și fixe și de soluții IoT a Vodafone România a ajuns la 11,2 milioane la 31 decembrie 2021. 

„În 2021, ne-am concentrat, pe de o parte, pe a minimiza impactul contextului actual asupra companiei, și, în același timp, ne-am extins și consolidat rețeaua pentru a ne asigura că atât clienții din mediul urban, cât și cei din cele mai îndepărtate zone rămân conectați, cu acces fiabil la servicii fixe și mobile de calitate. Privind înainte, cuvântul cheie este ‚schimbare’. Atât la nivel de industrie, cât și de companie, ne așteptăm la o schimbare de ritm. Veți vedea un Vodafone mai dinamic în 2022 și în anii ce vor urma”, a declarat Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România.

În trimestrul trei al anului trecut (1 octombrie – 31 decembrie 2021), Vodafone a dezvoltat o serie de proiecte pentru clienții săi, persoane fizice și companii, precum și inițiative menite să protejeze planeta și să-i ajute pe cei care au nevoie.

La începutul lunii octombrie, Vodafone și-a extins suportul oferit companiilor mici și mijlocii prin platforma V-Hub, care asigură acum și posibilitatea testării gratuite de noi tehnologii și soluții digitale.

La începutul lunii octombrie, Vodafone a lansat cartelele SIM ecologice realizate din plastic reciclat, ca parte a angajamentului companiei de a reduce impactul operațiunilor sale asupra mediului. Iar ca partener de tehnologie al Salvamont România, singurul serviciu de salvare montană din țară, Vodafone a asigurat fondurile necesare pentru achiziționarea de echipament pentru localizarea victimelor avalanșelor (sistemul Recco), o premieră națională.

Mai mult, în T3 2021, Vodafone Supernet Fibră a primit certificarea pentru cea mai bună experiență de utilizare a internetului fix din România de la auditorul german independent umlaut, care a analizat cinci milioane de eșantioane de trafic de internet. Aceasta este prima astfel de certificare conferită de auditorul umlaut unui operator de rețea de internet fix din România.

Te-ar mai putea interesa și
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, o expectativă în creştere......
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...