Canadianul Mark Carney va prelua funcţia de guvernator al Băncii Angliei, săptămâna viitoare

Mark Carney, fostul guvenator al băncii centrale a Canadei, va prelua luni conducerea Băncii Angliei, având dificilul mandat de a accelera creşterea economică a Marii Britanii după mai multe declaraţii prin care a indicat că va adopta un rol mai activ, mai agresiv, urmând exemplul Rezervei Federale.
Economica.net - mar, 25 iun. 2013, 08:19
Canadianul Mark Carney va prelua funcţia de guvernator al Băncii Angliei, săptămâna viitoare

Înfiinţată în secolul al XVII-lea, Banca Anglei va avea pentru prima dată un guvernator de altă naţionalitate.

Ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne, l-a numit în luna noiembrie la conducerea Băncii Angliei pe canadianul Mark Carney, însăcinându-l să ducă o politică monetară mai „activistă” pentru a încuraja creşterea economică, trasă în jos de măsurile de austeritate şi criza financiară.

Carney a fost guvernatorul Băncii Canadei din anul 2008 până la începutul lunii iunie a acestui an.

Primele şase luni de mandat la Banca Angliei îi vor testa abilitatea de a transforma retorica activistă în politici concrete, care să accelereze economia Marii Britanii, transmite Bloomberg. Carney a afirmat anterior că doreşte să consolideze creşterea economică până la „viteza de scăpare”, făcând uz de o cunoscută metaforă a economistului american Lawrence Summers, fost secretar general al Trezoreriei SUA.

Carney va prelua noua funcţie la 1 iulie. Trei zile mai târziu va urma primul vot al noului guvernator în consiliul de politică monetară, unde oficialii vor decide dacă doresc să extindă programul de stimulare monetară a economiei prin achiziţii de obligaţiuni.

După încă o lună, Carney trebuie să prezinte un raport în ceea ce priveşte oportunitatea imitării practicii Rezervei Federale a Statelor Unite de a indica în mod public intenţiile oficialilor cu privire la dobânda de politică monetară.

„Mark Carney va adopta o abordare mai radicală faţă de politica monetară. Banca Angliei se va concentra pe stimularea economiei mai agresiv şi mai consistend, sub conducerea sa”, comentează pentru Bloomberg Neville Hill, economist şef pentru Europa la Credit Suisse, Londra, şi fost oficial al Trezoreriei Marii Britanii.

Hill anticipează că Banca Angliei, sub conducerea lui Carney, va extinde programul de achiziţii de obligaţiuni cu 25 miliarde lire sterline pe trimestru. În prezent instituţia are o ţintă de 375 miliarde lire sterline pentru programul de achiziţii de obligaţiuni.

Înainte de a prelua conducerea Băncii Canadei, Carney a petrecut 15 ani la banca de investiţii Goldman Sachs, lucrând la Londra, Tokyo, New York şi Toronto.

Carney a afişat o atitudine ambiţioasă în ceea ce priveşte Banca Angliei, respingând ideea că băncile centrale şi-au epuizat „arsenalul” şi considerând că inflaţia poate fi controlată încă prin metode flexibile.

El a lăudat abilitatea Rezervei Federale a SUA de a-şi anunţa în avans intenţiile privind politica monetară şi a oferit criza deflaţiei din Japonia drept exemplu în ceea ce priveşte consecinţele „jumătăţilor de măsură”.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...