Piaţa locală a deschis ziua în scădere cu 1%, fiind marcată încă din primele de corecţiile înregistrate luni de bursele externe, când bursa din România a fost închisă cu prilejul sărbătorii de Rusalii.
În prima parte a zilei, cele mai multe acţiuni au continuat să fie transferate la preţuri sub cele de vineri, însă la fel ca în precedentele şedinţe volumele de tranzacţionare au fost reduse în majoritatea cazurilor. Astfel, la mijlocul şedinţei, rulaje de peste 50.000 de lei înregistrau acţiuni emise doar de 8 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
La ora 13:14, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,95%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se situa cu 0,87% sub nivelul de vineri.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a situat cu 1,09% sub nivelul de vineri. Titlurile celor cinci SIF-uri au înregistrat scăderi de 0,81% – 2,02%, iar acţiunile Fondului Proprietatea au coborât nesemnificativ. Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au consemnat cea mai vizibilă mişcare din acest indice, coborând cu 2,02%.
Indicele extins BET-XT a coborât cu 1,07%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 1,29% sub închiderea şedinţei precedente.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Market makerii pentru acţiunile Erste au dus în jos preţul acestor titluri, aducând cotaţia de la Bucureşti la un nivel apropiat celui de la Viena, unde acţiunile au coborât luni cu 7,7%. Corecţia de luni a fost determinată de un plan de majorare a capitalului cu 660 milioane de euro în trimestrul al treilea, pentru răscumpărarea capitalului participativ de 1,76 miliarde euro primit în 2009 de la statul austriac şi investitorii privaţi. Erste a modificat totodată prognoza privind profitul operaţional din acest an, anticipând scăderea indicatorului cu 5%.
La mijlocul şedinţei de marţi de la BVB, acţiunile Erste erau în scădere cu 6,09%, la 94 lei (21 euro), în timp ce pe piaţa de la Viena preţul avansa cu 3,26%, la 20,75 euro.
Acţiunile Fondului Proprietatea şi Banca Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 3,8 milioane lei şi, respectiv, 1,4 milioane lei. Cele două acţiuni au asigurat aproape două treimi din lichiditatea pieţei, de 8,1 milioane lei (1,8 milioane euro).
Rulajul pieţei este la jumătatea celui din prima parte a şedinţei de vineri, de 16,2 milioane lei (3,5 milioane euro). Peste 70% din lichiditatea de vineri a fost asigurată de deal-uri cu acţiunile Fondului Proprietatea (5,3 milioane lei), BRD (1,8 milioane lei), SIF Oltenia (1,3 milioane lei), SIF Moldova (1,2 milioane lei), Banca Transilvania (1,2 milioane lei) şi Transgaz (864.000 lei).
La ora 12:17 au fost înregistrate în sistemul BVB rezultatele ofertei publice prin care UniCredit Ţiriac Bank a vândut obligaţiuni de 550 milioane lei (121,6 milioane euro). Oferta s-a derulat în perioada 14 – 21 iunie.
La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,5%, în aşteptarea datelor economice din SUA privind comenzile pentru bunuri de folosinţă îndelungată şi vânzările de locuinţe noi.