Clubul Fermierilor Români propune acodarea unui ajutor de stat de 30 de euro/hectar pentru zonele afectate de secetă şi arşiţă

Clubul Fermierilor Români propune includerea în Planul Naţional Strategic (PNS), în eco-scheme, a unei sub-diviziuni aplicabile pentru zonele afectate de secetă şi arşiţă cu potenţial agricol scăzut, în valoare de 30 de euro/hectar, informează un comunicat al organizaţiei, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 04 feb. 2022, 21:01
Clubul Fermierilor Români propune acodarea unui ajutor de stat de 30 de euro/hectar pentru zonele afectate de secetă şi arşiţă

Zonele vizate sunt: Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa), Centrul şi Sudul Moldovei (judeţele Galaţi, Bacău, Iaşi, Vaslui) şi Oltenia (judeţele Dolj şi Olt).

„În urma consultării cu fermierii membri, în cadrul eco-schemei „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”, Clubul Fermierilor Români propune includerea unei Sub-diviziuni aplicabile pentru zonele cu alte constrângeri, precum secetă şi arşiţă, în zonele cu potenţial scăzut şi mediu pentru practica agricolă (conform Studiu ICPA privind potenţialul agricol) din Dobrogea (jud. Tulcea, Constanţa), Centrul şi Sudul Moldovei (jud. Galaţi, Bacău, Iaşi, Vaslui) şi Oltenia (jud. Dolj, Olt), în contextul în care nu există posibilitatea utilizării unor sisteme de irigaţii. Propunerea Clubului este ca valoarea Sub-diviziunii Eco-schemei să fie de 30 de euro/hectar (cumulată la eco-schema „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”)”, se menţionează în comunicat.

Faptul că fermierii din aceste zone realizează afaceri agricole la limita profitabilităţii şi nu pot avea acces la alte intervenţii, precum Sprijinul Cuplat Vegetal, din cauza efectului multi-anual al secetei şi arşiţei, concomitent cu o diminuare a subvenţiei, va conduce în timp la falimentul acestor activităţi economice şi, prin urmare, la lipsa realizării unui echilibru socio-economic la nivel naţional (depopularea zonelor, renunţarea la activităţile agricole, instalarea unor efecte de mediu agresive, nefavorabile agriculturii, precum accentuarea procesului de deşertificare), susţin reprezentanţii Clubului Fermierilor Români.

Potrivit sursei citate, această intervenţie, prin Sub-diviziunea de Eco-schemă propusă, este în acord cu recomandările Comisiei Europene prin reforma PAC, conform căreia acţiunea acesteia trebuie să aibă o dimensiune regională şi specifică, care să susţină pierderile financiare aferente aplicării eco-schemei, şi va determina adaptarea tehnologiilor agricole în zonele respective prin economisirea apei, protejarea calităţii solului şi a biodiversităţii, utilizarea de culturi tolerante şi rezistente la secetă şi protecţia mediului.

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociaţie non-profit şi neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociaţiei sunt fermieri performanţi care au modele de afaceri bazate pe inovaţie, tehnologie şi bunele practici în agricultură, pentru creşterea competitivităţii şi a valorii adăugate create în acest domeniu.

Te-ar mai putea interesa și
Câte reclamații a primit ANPC la adresa dezvoltatorului Nordis în decurs de doi ani
Câte reclamații a primit ANPC la adresa dezvoltatorului Nordis în decurs de doi ani
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) spune că a primit opt reclamații la adresa dezvoltatorului imobiliar Nordis în doi ani și că a desfășurat controale. Mai multe......
CFR Călători anunță că biletele pentru 13 și 14 decembrie se vor vinde începând cu 2 decembrie
CFR Călători anunță că biletele pentru 13 și 14 decembrie se vor vinde începând cu 2 decembrie
Emiterea legitimaţiilor de călătorie pentru trenurile din datele de 13, 14 decembrie 2024, precum şi pentru cele din ...
Ungaria a depăşit România la rezerve de aur pentru prima dată în istorie, după o achiziţie uriaşă. A cumpărat 14,5 tone în septembrie
Ungaria a depăşit România la rezerve de aur pentru prima dată în istorie, după o achiziţie uriaşă. A cumpărat 14,5 ...
Banca Naţională a Ungariei a achiziţionat 14,5 tone de aur la finalul lunii septembrie a acestui an, fiind pentru prima ...
Fermierii din sectorul agricol și pomicol nu mai pot depune cereri de finanțare pentru înființarea grupurilor de producători. Suma solicitată este cu 6,3 milioane de euro mai mare decât alocarea financiară
Fermierii din sectorul agricol și pomicol nu mai pot depune cereri de finanțare pentru înființarea grupurilor de producători. ...
Sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru DR-33 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol ...