Boardul FMI discută miercuri scrisoarea de intenţie pentru România

Boardul Fondului Monetar Internaţional (FMI) ia în discuţie, miercuri, scrisoarea de intenţie trimisă de autorităţile române la Washington, în care este prezentat stadiul îndeplinirii condiţionalităţilor din Memorandumul de Politici Economice şi Financiare (MPEF), în cadrul celei de-a şaptea şi a opta evaluări pentru România.
Economica.net - mar, 25 iun. 2013, 16:00
Boardul FMI discută miercuri scrisoarea de intenţie pentru România

Şeful Misiunii FMI, Erik de Vrijer, a avertizat la începutul anului că acordul României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) va expira şi nu va exista o altă înţelegere, dacă autorităţile române nu îndeplinesc precondiţiile asumate până în luna iunie, care se referă la reducerea arieratelor, management privat la companiile de stat, privatizarea CFR Marfă, listarea secundară a unui pachet de acţiuni Transgaz, începerea listării companiei energetice Oltenia.

La începutul lunii iunie, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, declara pentru AGERPRES că a fost prevăzut un plafon de 800 milioane lei de împrumuturi pentru autorităţile locale, pentru achitarea arieratelor. În prima fază au fost alocaţi 500 milioane lei, suma a fost suplimentată, ulterior, până la 680 milioane lei, după care plafonul a fost ridicat la 800 milioane lei. De asemenea, Chiţoiu a precizat că, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia premierului, au fost alocate 70 milioane lei pentru achitarea arieratelor în domeniul sănătăţii, altele decât cele pe care le avea Casa de Sănătate.

Ministrul a spus că, până la mijlocul lunii iunie, arieratele se vor apropia de ţinta asumată cu FMI.

De asemenea, condiţionalitatea privind privatizarea CFR Marfă a fost îndeplinită, prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni către compania GFR în data de 20 iunie 2013.

„Listarea Transgaz, arierate – le avem îndeplinite, reformele structurale, procedurile de listare la Romgaz, Nuclearelectrica, de vânzare a pachetului majoritar de 51% la Electrica, de listare a 15% prin majorare de capital la Oltenia. Suntem în calendarul asumat cu organismele financiare internaţionale – au fost selectaţi consultanţii de privatizare, consultanţii juridici şi procesele sunt în derulare astfel încât să le îndeplinim în a doua parte a anului. Menţionez şi introducerea managementului profesionist la companii, există o efervescenţă în ultimul timp, au fost selectate firmele de recrutare profesională pentru selecţia boardului companiilor cu capital majoritar de stat, reducerea arieratelor companiilor de stat, tăierea contractelor oneroase cu clientela politică, alocarea sumelor pentru a acorda subvenţii consumatorilor vulnerabili, pentru creşterea preţului la gaze”, a subliniat ministrul.

De asemenea, în data de 13 iunie, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat pentru AGERPRES că România nu a ratat nicio ţintă în ceea ce priveşte acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

„Guvernul României are 5 acţiuni prealabile pe care dacă nu le face nu intră în board-ul FMI. Anume privatizarea a 15% din Transgaz s-a făcut în luna aprilie, selectarea unui consultant pentru privatizarea a 15% din Complexul Energetic Oltenia s-a făcut în mai, reducerea arieratelor la locale şi la guvernul central la 300 de milioane de lei, respectiv la 20 de milioane de lei. Pentru sfârşitul lunii mai aceste date nu le cunoaştem încă. Le vom cunoaşte săptămâna viitoare. Noi avem încredere că ne-am încadrat în aceste două ţinte de arierate, având în vedere trendul de până acum şi măsurile întreprinse. Selectarea câştigătorului la CFR Marfă (a cincea acţiune n.r.) are data limită 21 iunie. Nu am ratat nicio ţintă”, a spus Voinea.

Premierul Victor Ponta a subliniat în data de 19 iunie că toate acţiunile prioritare asumate în raport cu Fondul Monetar Internaţional au fost îndeplinite sau sunt în grafic.

„Săptămâna viitoare o să fie în boardul FMI discuţia despre program. Mă rog, ce apare pe surse, chiar dacă nu e bazat pe nimic, întotdeauna e mai interesant decât ce spunem noi oficial. Bănuiesc că şi când vom avea decizia pozitivă de încheiere cu bine a acordului, tot pe surse o să se spună că nu e adevărat, că mint şi cei de la FMI. Important este că toate acţiunile prioritare pe care ni le-am asumat le-am îndeplinit sau le avem în grafic”, a spus primul-ministru, la începutul şedinţei de guvern.

Boardul Fondului Monetar Internaţional /(FMI) a aprobat, pe 15 martie 2013, prelungirea cu trei luni a acordului stand-by cu România, până la 30 iunie 2013.

Acordul stand-by în valoare de 3,5 miliarde de euro (reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la Fond) a fost aprobat iniţial pe 25 martie 2011 şi este unul preventiv prin care fondurile vor fi atrase numai în caz de necesitate.

În anul 2009, România a luat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.

Din acest aranjament cu FMI au fost trase şapte din cele 8 tranşe prevăzute, însumând 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro). În ceea ce priveşte cea de-a 8-a tranşă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, ca fiind de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă.

În şedinţa din 25 martie 2011, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat încetarea mai devreme a acordului precedent şi încheierea unui nou aranjament stand-by cu România, de tip preventiv, pentru o perioadă de 24 luni, în suma de 3.090,6 milioane DST (aproximativ 3,5 miliarde euro), reprezentând 300% din cota României la FMI. Data intrării în vigoare a acestui aranjament este 31 martie 2011. La 28 septembrie 2012, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a analizat rezultatele celei de-a şasea evaluări privind îndeplinirea criteriilor de performanţă asumate de România în cadrul ultimului aranjament, punând la dispoziţia ţării noastre a şaptea tranşă, în valoare de 430 milioane DST. Autorităţile române au informat FMI că nu intenţionează să efectueze nici această tragere.

Te-ar mai putea interesa și
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, faţă de luna anterioară, cu 1,1% până la nivelul de 48,5 miliarde......
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...