Tren metropolitan București – Ilfov: TPBI consultă piața pentru achiziția de rame electrice

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI) consultă piața pentru achiziția de rame electrice (EMU) destinate transportului feroviar metropolitan de călători, potrivit unui anunț publicat pe 2 februarie 2022.
Anemona Andone - lun, 07 feb. 2022, 11:46
Tren metropolitan București - Ilfov: TPBI consultă piața pentru achiziția de rame electrice

Scopul consultării pieței este determinarea valorii estimate pentru două tipuri de rame electrice EMU:

  • TIP 1 – minimum 110 locuri pe scaune fixe, minim 2 locuri pentru persoane cu mobilitate redusă și 100 de locuri în picioare la 4 persoane/mp și a serviciului de mentenanță necesar funcționării pentru o perioadă de 15 ani cu posibilitate de prelungire până la 30 de ani;
  • TIP 2 – minimum 180 locuri pe scaune fixe, minim 4 locuri pentru persoane cu mobilitate redusă și 200 de locuri în picioare la 4 persoane/mp și a serviciului de mentenanță necesar funcționării pentru o perioadă de 15 ani cu posibilitate de prelungire până la 30 de ani;

Pentru fiecare tip, se va prezenta defalcat prețul unitar per EMU și tarif mentenanță 15 ani.

Data limită pentru transmitere propuneri este 6 martie 2022.

Proiectul trenului metropolitan București – Ilfov prevede mai nou achiziția a 72 de trenuri, față de 50 câte anunța inițial primarul Capitalei Nicușor Dan. Valoarea proiectului ce urmează să fie implementat în trei faze până în 2050 se ridică acum la 614 milioane de euro, din care 411 milioane de euro reprezintă investiția estimată în materialul rulant nou, potrivit unei prezentări din toamna anului trecut.

Trenul metropolitan București – Ilfov va putea fi folosit începând cu anul 2024 de locuitorii din regiune, alături de autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou. Sunt propuse în total 16 servicii (18 linii), porivit inițiatorului proiectului, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).

Trenul metropolitan este un proiect inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), care urmărește integrarea acestui mod de transport cu cel de suprafață și cel subteran.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...