TikTok va introduce în următoarele săptămâni noi actualizări ale regulilor pe care utilizatorii platformnei trebuie să le îndeplinescă

TikTok a anunţat marţi actualizări ale Regulilor Comunităţii pentru a sprijini în continuare integritatea platformei, acestea urmând a fi implementate în următoarele câteva săptămâni, conform unui comunicat al platformei, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 08 feb. 2022, 18:54
TikTok va introduce în următoarele săptămâni noi actualizări ale regulilor pe care utilizatorii platformnei trebuie să le îndeplinescă

„Transparenţa este un element cheie pentru TikTok, iar aceste actualizări urmăresc să clarifice sau să extindă tipurile de comportament şi conţinut care vor fi eliminate de pe platformă sau care vor face conţinutul ineligibil pentru recomandare în feedul For You. TikTok consideră că oamenii ar trebui să se poată exprima creativ şi să se distreze într-un mediu sigur şi primitor. Politicile TikTok sunt concepute pentru a promova o experienţă care acordă prioritate siguranţei, incluziunii şi autenticităţii”, se menţionează în comunicat.

În acest context, unele dintre principalele actualizări pe care TikTok le-a anunţat marţi includ: consolidarea politicii privind acţiunile periculoase şi provocările; abordarea tulburărilor de alimentaţie; clarificarea tipurilor de ideologii bazate pe ură interzise pe platformă; extinderea politicii de protecţie a securităţii, integrităţii, disponibilităţii şi fiabilităţii platformei

Astfel, în ceea ce priveşte consolidarea politicii privind acţiunile periculoase şi provocările, TikTok continuă să adopte abordarea mai exigentă pe care a anunţat-o anterior, pentru a ajuta la prevenirea răspândirii pe platformă a unui astfel de conţinut – incluzând farse de sinucidere. Acest lucru era inclus anterior în politicile de suicid şi auto-vătămare, dar acum va fi evidenţiat într-o categorie separată, cu mai multe detalii, astfel încât comunităţii să îi fie şi mai uşor să se familiarizeze cu aceste reguli.

Referitor la abordarea tulburărilor de alimentaţie, deşi TikTok elimină deja conţinutul care promovează tulburările de alimentaţie, platforma de entertainment va începe să elimine şi conţinutul care urmăreşte promovarea alimentaţiei dezordonate. TikTok face această schimbare în urma consultării cu experţi în tulburări de alimentaţie, cercetători şi medici.

Actualizările privind clarificarea tipurilor de ideologii bazate pe ură interzise pe platformă includ deadnaming-ul (folosirea numelui şi sexului unei persoane transgender care le aparţinea înainte de schimbarea identităţii sexuale), misgendering-ul (folosirea altor pronume decât pronumele de gen declarate de individ) sau misoginia, precum şi conţinutul care susţine sau promovează programele de terapie de conversie. Deşi aceste elemente au fost de mult timp interzise pe platformă, TikTok a înţeles de la creatori şi organizaţiile societăţii civile că este important ca aceste aspecte să fie explicit detaliate în Regulile Comunităţii.

Extinderea politicii de protecţie a securităţii, integrităţii, disponibilităţii şi fiabilităţii platformei include interzicerea accesului neautorizat pe TikTok, precum şi la conţinutul, conturile, sistemele sau datele TikTok, dar şi interzicerea utilizării TikTok pentru a comite acţiuni criminale.

În plus, comunitatea poate găsi mai multe informaţii despre categoriile de conţinut neeligibile pentru recomandare în feedurile For You. Fiecare membru al comunităţii TikTok va fi notificat să citească regulile actualizate atunci când deschid aplicaţia în săptămânile următoare.

„Continuăm să ne extindem sistemul care detectează şi elimină anumite categorii de încălcări ale politicilor la încărcarea videoclipurilor pe platformă – inclusiv nuditatea adulţilor şi activităţile sexuale, siguranţa minorilor, activităţile ilegale şi bunurile reglementate. În consecinţă, volumul eliminărilor automate a crescut, ceea ce îmbunătăţeşte siguranţa generală a platformei noastre şi permite echipei noastre să se concentreze mai mult timp pe revizuirea conţinutului contextual sau nuanţat, cum ar fi discursul instigator la ură, bullying-ul, hărţuirea şi dezinformarea. TikTok consolidează recurent măsurile de protecţie, astfel încât să poată continua să aducă oamenii împreună pentru a crea, a se conecta şi a se bucură pe termen lung de divertisment alături de comunitate”, se mai menţionează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...