Guvernul a modificat sistemul taxelor judiciare de timbru

Guvernul a anunţat, miercuri, că a adoptat ordonanţa de urgenţă privind noul sistem al taxelor judiciare de timbru, fără să furnizeze detalii privind conţinutul actului normativ.
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 16:17
Guvernul a modificat sistemul taxelor judiciare de timbru

Proiectul de ordonanţă prezentat de MEDIAFAX, săptămâna trecută, prevede că valoarea sumelor achitate ca taxă de timbru va fi majorată în unele cazuri şi de 25 de ori, timbrul judiciar va fi eliminat, urmând să fie introdusă şi obligativitatea achitării taxelor de timbru pentru unele categorii de cereri care în prezent sunt scutite de la plată.

Argumentul invocat de autorităţi pentru toate aceste schimbări este acela că taxele judiciare de timbru au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflaţie, iar sistemul de taxare trebuie să permită inclusiv acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii şi asigurarea logisticii necesare punerii în aplicare a noilor prevederi legale, cu un echilibru „corespunzător” între eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public calitativ şi „obligaţia cetăţeanului care foloseşte acest serviciu de a contribui la susţinerea costurilor”, neadoptarea în regim de urgenţă a acestor măsuri urmând să conducă la conservarea unui sistem de taxare „neadecvat”, cu consecinţe negative pe planul situaţiei justiţiabililor şi al nevoilor acute ale sistemului judiciar.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...