Iulian Bădescu (PSD): Acceptăm comasarea dacă PDL recunoaşte că e o calamitate

Senatorul PSD Iulian Bădescu, a afirmat sâmbătă că USL ar fi de acord cu comasarea alegerilor doar în condițiile în care PDL ar recunoaște în mod public faptul că reprezintă ”calamitatea naturală a României”.
Economica.net - sâm, 03 dec. 2011, 22:05

”Comasarea alegerilor, propusă de PDL, reprezintă un demers care încalcă profund orice principiu democratic. Legea prevede foarte clar că mandatul aleșilor nu poate fi prelungit decât dacă este un caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav. Prin urmare, am putea fi de acord cu comasarea doar dacă PDL recunoaște public că este calamitatea naturală a României sau, de ce nu, un sinistru deoseibt de grav. Altfel, ceea ce vor ei să facă este ilegal”, a declarat senatorul PSD.

Iulian Bădescu a ținut să sublinieze faptul că prin comasarea alegerilor, cei de la PDL ar încerca să producă confuzie în rândul electoratului.

”Această comasare cerută de PDL este o formă ilegală și ilegitimă prin care aceștia încearcă să amâne votul și să se sustragă astfel judecății românilor, crezând că prin confuzia creată vor scăpa. Le garantez că nu vor scăpa, iar USL va câștiga alegerile viitoare în orice condiții, indiferent ce tertipuri vor mai inventa ei”, a mai spus Bădescu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce nu spune noul Guvern despre discuțiile cu Comisia Europeană. Cresc principalele taxe și impozite, nimeni nu rămâne neafectat
Ce nu spune noul Guvern despre discuțiile cu Comisia Europeană. Cresc principalele taxe și impozite, nimeni nu rămâne ...
Economica scria încă dinainte de alegeri, când țara era condusă de primul Guvern Ciolacu, despre faptul că o reformă fiscală majoră, care să includă modificarea celor mai importante taxe......
PNL: Proiectul de buget va fi prezentat coaliției până pe 27 ianuarie, iar în prima săptămână din februarie va fi votat în Parlament
PNL: Proiectul de buget va fi prezentat coaliției până pe 27 ianuarie, iar în prima săptămână din februarie va fi ...
Proiectul de buget de stat al României va fi prezentat în cadrul coaliţiei de guvernare până la data de 27 ianuarie, ...
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în ...
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...