„În 2021 am fost extrem de activi în lărgirea expertizei noastre și a portofoliului de clienți prin achiziționarea de participații în companii de tehnologie, precum TechMind, Ixperi, WiseUp și Crave. Anul trecut am dublat numărul de clienți recurenți, am intensificat vânzările în SUA, Israel și Europa de Vest, cele mai importante piețe în care activăm. Astfel, la patru ani de la lansarea companiei, am înregistrat o creștere accelerată în fiecare an, încununată prin listarea la Bursa de Valori București. Având alături de noi antreprenori români cunoscuți, precum Andrei Pitiș și Andrei Cionca, vom continua dezvoltarea afacerii noastre și în 2022. Suntem o companie de IT care a ieșit deja din tiparele clasicului outsourcing și ne axăm pe dezvoltarea de produse și furnizarea de servicii complete clienților noștri – consultanță, design UI/UX, dezvoltare și testare. Această abordare ne-a adus clienți recurenți și ne-a scos din zona de proiecte pe termen limitat, livrate și predate la cheie. Suntem încântați de ce ne rezervă 2022 și vom depune toate eforturile să furnizăm rezultatele promise față de acționarii noștri”, a declarat Daniel Ilinca (foto), fondator și CEO al Softbinator Technologies.
La nivel individual, în 2021, veniturile Softbinator Technologies au crescut cu 34%, ajungând la 16,7 milioane de lei, cu aproximativ 0,5 milioane de lei peste bugetul prezentat de companie în memorandumul de listare. Principala contribuție la cifra de afaceri netă este reprezentată de dezvoltarea de software personalizat, care a fost de 14,5 milioane de lei în 2021. Restul veniturilor au provenit din servicii conexe, precum training-uri de tehnologie, servicii de consultanță software, vânzarea SMS și servicii BPO.
În 2021, compania a consolidat și a atras în portofoliu clienți mari și cu potențial ridicat de upselling. Softbinator Technologies a adăugat în portofoliu nouă noi clienți recurenți, iar la nivel de grup încă 11 noi clienți recurenți prin WiseUp și Ixperi. Printre clienții companiei se numără UiPath, Google, 888 sau Porsche.
Pe parcursul anului trecut, firma a crescut echipa de DevOps în vederea lansării unui nou serviciu de migrat aplicații masive către cloud. De asemenea, a dezvoltat și continuă să dezvolte și anul acesta propriul produs – Softbinator Magic Stack – o suită de librării și componente construite și întreținute de companie, prin care sunt dezvoltate mai rapid și mai sigur soluții pentru clienți. Acest tip de produs mai poate fi regăsit doar la marii furnizori globali de soluții software, precum IBM și Accenture.
„Sunt impresionat de energia și entuziasmul întregii echipe. Deși lumea continuă să se confrunte cu provocări, acest fapt nu ne-a încetinit ritmul, și am rămas concentrați pe drumul clienților noștri de a-și moderniza aplicațiile prin dezvoltarea de tehnologie cutting-edge. Softbinator este excelent poziționată pentru a livra promisiunea modernizării viitorului prin tehnologii de ultimă generație, cu focus pe scalare și profunzimea inovației software. În acest sens, susțin inițiativa de a construi primul Innovation Board al unei companii de tehnologie listate din România, board ce va fi format din experți în domeniu, profesori universitari și cercetători, care să identifice idei și produse inovatoare încă din stadiile incipiente ale acestora”, a declarat Andrei Pitiș, președinte Consiliu de Administrație al Softbinator Technologies.
În ceea ce privește planurile pentru anul 2022, Softbinator Technologies va deschide în acest an un birou în Silicon Valley, Statele Unite, și își va consolida parteneriatele pe piața din Israel, unde domeniul tehnologiei a depășit deja pragul de 20% contribuție la PIB.
Pe această piață se regăsesc mai multe companii de tip „unicorn” și de tehnologie listate pe bursa din SUA decât în toată Europa de Vest la un loc. Compania va continua să activeze și în zona de M&A și vizează realizarea a două tranzacții de acest tip, pe fondul interesului tot mai ridicat al companiilor cu care poartă deja discuții.
Începând cu 2022, Softbinator Technologies are un departament de business development dedicat domeniului blockchain, prin care urmărește să atragă venituri care să reprezinte cel puțin 10% din cifra de afaceri din soluții blockchain. Având în vedere că universul blockchain, în special zona de crypto, este finanțat preponderent cu criptomonede, Softbinator Technologies vizează să fie printre primii furnizori de blockchain care acceptă plata cu astfel de monede (stable coins).
Softbinator Technologies este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 17 decembrie 2021 și se tranzacționează sub simbolul CODE. Compania are o capitalizare de piață de peste 70 milioane de lei.
Despre Softbinator Technologies
Softbinator Technologies, companie românească cu o creștere accelerată, furnizează servicii de dezvoltare software utilizând tehnologii de ultimă oră (cutting-edge) cu un accent puternic pe Blockchain, Inteligență Artificială și DevOps. Serviciile și produsele companiei sunt utilizate la nivel global, atât de startup-uri, IMM-uri, unicorni, cât și de clienți din Fortune 500 alături de care se construiesc echipe versatile, care respectă metodologia Agile. Profilul organizației este orientat spre dezvoltarea de produse, aceasta fiind apreciată pentru abilitatea de a livra rapid rezultate. În prezent, Softbinator Technologies are în echipă peste 100 de programatori și colaboratori în București și Constanța.