Senatorii republicani și cei democrați nu reușesc să se pună de acord dacă să includă Nord Stream 2 în lista de sancțiuni americane împotriva Rusiei. Negocierile continuă

Senatorii americani republicani şi democraţi care negociază de mai multe săptămâni un act normativ cu sancţiuni care să fie impuse Rusiei în cazul unui atac al acesteia contra Ucrainei au declarat vineri că sunt într-un impas asupra deciziei, dar continuă discuţiile, informează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 feb. 2022, 21:32
Senatorii republicani și cei democrați nu reușesc să se pună de acord dacă să includă Nord Stream 2 în lista de sancțiuni americane împotriva Rusiei. Negocierile continuă

Într-o rară unitate într-un legislativ puternic divizat, congresmenii ambelor tabere sunt de acord cu acţiuni rapide care să susţină Ucraina prin sancţiuni împotriva Rusiei şi sporirea asistenţei militare pentru armata ucraineană, dar există puncte de vedere diferite asupra mai multor chestiuni.

Una dintre acestea este legată de noul gazoduct Nord Stream 2, care după ce va fi dat în exploatare va transporta gaze naturale din Rusia direct în Germania. Republicanii cer ca sancţiunile să vizeze şi acest gazoduct, însă democraţii preşedintelui Joe Biden se tem că includerea Nord Stream 2 în lista de sancţiuni riscă să afecteze unitatea Washingtonului şi Europei în criza ucraineană.

O variantă de depăşire a impasului ar putea fi introducerea unui act normativ care să cuprindă măsurile mai puţin controversate ale pachetului de susţinere a Ucrainei, cum ar fi asistenţa militară, lăsând deocamdată la o parte opţiunile ce provoacă divergenţe.

”Este un impas, dar există alte căi de a avansa”, a declarat senatorul republican Jim Risch, punct de vedere împărtăşit de colegul său democrat Bob Menendez, amândoi făcând parte din grupul de zece senatori (cinci republicani şi cinci democraţi) care negociază actul normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Mâine, 23 decembrie, se decide totul
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Mâine, 23 decembrie, se decide totul
După negocierile de la Cotroceni și Consiliul Național al PSD, s-a conturat forma noului guvern: 16 ministere, din care 8 vor fi deținute de PSD, 6 de PNL și 2 de UDMR. Cel mai vehiculat nume......
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de afiș și la vânzări și la profit, în primele nouă luni din 2024. Ce urmează să se întâmple cu prețurile?
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de ...
Cele două societăți care vând RCA în România în baza pașaportului european, fiind autorizate, supravegheate și reglementate ...
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României, cel puțin pe termen scurt. Vom afla cine va fi prim ministru, ...
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD ...