Australia și Noua Zeelandă își avertizează cetățenii să părăsească imediat Ucraina

Guvernele Australiei şi Noii Zeelande şi-au avertizat cetăţenii aflaţi în Ucraina să părăsească ţara imediat, în timp ce temerile asupra unei invazii ruse cresc, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 12 feb. 2022, 10:35
Australia și Noua Zeelandă își avertizează cetățenii să părăsească imediat Ucraina

Pe fondul tensiunilor crescute dintre Rusia şi Ucraina, ambele ţări şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Ucraina cât timp încă sunt disponibile zboruri comerciale.

Prim-ministrul australian Scott Morrison (foto) a declarat că situaţia în Ucraina este „foarte serioasă”

„Va fi o situaţie foarte volatilă dacă acolo are loc un conflict. Noi sperăm şi ne rugăm să nu aibă loc”, a spus Morrison sâmbătă într-o conferinţă de presă.

„De ceva vreme avem un mesaj clar că australienii din Ucraina ar trebui să caute să iasă din ţară”, a adăugat el.

Noua Zeelandă nu are reprezentanţă diplomatică în Ucraina, a declarat ministrul de externe, Nanaia Mahuta, într-un comunicat.

Capacitatea de a oferi asistenţă consulară cetăţenilor în Ucraina este prin urmare „foarte limitată”, a notat ea.

„Situaţia de securitate din Ucraina s-ar putea schimba în scurt timp şi neozeelandezii nu ar trebui să se bazeze pe sprijin pentru evacuare în aceste circumstanţe”, a adăugat ea.

„Continuarea masării fără precedent a forţelor militare ruse la graniţa cu Ucraina este profund îngrijorătoare”, a declarat Mahuta, adăugând că „Noua Zeelandă cere încă o dată Rusiei să ia măsuri imediate pentru a reduce tensiunile şi riscul unei greşeli grave de calcul”.

Măsurile urmează după ce Marea Britanie, Ţările de Jos şi SUA şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Ucraina cât mai repede posibil.

Rusia a continuat să nege că intenţionează să invadeze Ucraina, în ciuda consolidării sale militare continue la graniţa cu Ucraina, notează DPA.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din luna septembrie a acestui an. ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...