Kazahstan vrea să livreze gaz prin extensia din Bulgaria spre România a South Stream

Reprezentanţii Guvernului din Kahazstan au propus părţii române o formulă în care să asigure livrarea de gaz kazah prin extensia din Bulgaria spre România a gazoductului care va fi construit în cadrul proiectului South Stream, susţine Guvernul într-un comunicat.
Economica.net - joi, 27 iun. 2013, 17:38
Kazahstan vrea să livreze gaz prin extensia din Bulgaria spre România a South Stream

Subiectul a fost discutat în întâlnirea avută de premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Kazahstan, cu omologul său, Serik Ahmetov, şi preşedintele companiei de stat KazMunaiGaz.

„Atât prim-ministrul Republicii Kazahstan, cât şi preşedintele Kazmunaigaz au vorbit, în cadrul întrevederii cu premierul Victor Ponta, despre oportunitatea unor noi investiţii în România. De asemenea, partea kazahă a avansat părţii române propunerea să asigure livrări de gaz din Kazahstan în România, o opţiune în acest sens fiind o extensie a South Stream din Bulgaria către România”, se afirmă în comunicat.

Sursa citată mai transmite că partenerii din Kazahstan şi-au exprimat deschiderea şi disponibilitatea perfectării unui contract comercial în vederea livrării de uraniu, pentru consumul intern aferent unităţilor nucleare de la Cernavodă.

Reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti au propus partenerilor din Kazahstan „folosirea mai intensă” a Oil Terminal Constanţa, dar şi deschiderea de către liniile aeriene kazahe a unor curse Astana-Bucureşti, se mai arată în comunicat.

Proiectul South Stream vizează construirea unei conducte de transport de gaze naturale din Rusia către Bulgaria, prin Marea Neagră, şi, mai departe către Grecia, Italia şi Austria.

Analiştii consideră că South Stream, cu o capacitate anuală de transport de 30 de miliarde de metri cubi de gaze, este un mijloc prin care Rusia îşi poate creşte dominaţia asupra livrărilor de gaze către Europa.

Proiectul Nabucco West, în care este implicată şi România, a pierdut cursa pentru gazele extrase din Marea Caspică, de la Şah Deniz (Azerbaijan), consorţiul care operează exploatarea optând pentru o altă rută de export către Europa.

Nabucco viza alimentarea Europei cu 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an printr-o conductă care ar urma să transporte gaze din Turcia până în Austria, prin Bulgaria, România şi Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...