Prima Zi Națională a Lecturii din România, țara cu cei mai puțini cititori din Europa. Directorul BCU: Marcăm importanța unui obicei clăditor de suflet, care tinde să se piardă, din păcate

Astăzi, 15 februarie, a fost sărbătorită prima Zi Națională a Lecturii în România, adică țara cu cea mai mică pondere a cumpărătorilor de cărți în totalul populației alfabetizate. Biblioteca Centrală Universitară "Carol I"(BCU) și Muzeul Național al Literaturii Române(MNLR) au marcat evenimentul printr-o dezbatere la care au participat personalități politice și culturale, dar și elevi de la mai multe licee. Zilele următoare vor fi dedicate dezbaterilor cu nume sonore ale literaturii române.
Şerban Buşcu - mar, 15 feb. 2022, 19:16
Prima Zi Națională a Lecturii  din România, țara cu cei mai puțini cititori din Europa. Directorul BCU: Marcăm importanța unui obicei clăditor de suflet, care tinde să se piardă, din păcate

În deschiderea evenimentulor prilejuite de Ziua Națională a Lecturii, Directorul General al BCU „Carol I”, Mireille Rădoi(foto), a declarat că Ziua Națională a Lecturii are menirea de a marca importanța unui obicei, altădată clăditor de suflet, dar care tinde să se piardă, din păcate” și a accentuat faptul că „lectura este creatoare de valoare, de legătură umană, de conexiuni profunde între concepte, care schimbă modul de a trăi”, transmite un comunicat al organizatorilor evenimentului.

Evenimentul a fost moderat de Directorul General MNLR, Ioan Cristescu, care a relatat că „lectura dezvoltă imaginația, spiritul, mintea, dar însănătoșește și corpul. Ea presupune un ceremonial pentru cei care ascultă un text citit și ucenicie pentru cei care doresc să trăiască mult, creativ și sănătos”.

Consilierul Administrației Prezidențiale, Sergiu Nistor, a subliniat faptul că „prin lectură, cartea ni se descoperă ca o prețioasă deschidere spre semeni, prin care intrăm în dialog cu ceilalți, de aceea Ziua Națională a Lecturii ne așează mai aproape unii de ceilalți

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a menționat că „ziua de 15 februarie nu este întâmplător aleasă, aceasta fiind ziua de naștere a celor doi titani, Titu Maiorescu și Spiru Haret, cei care și-au asumat cultura acestei țări, ceea ce pune o mare responsabilitate pe umerii noștri. Faptul că aniversăm 65 de ani de la înființarea Muzeului Național al Literaturii Române și că ne aflam în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” este o aliniere de lucruri care fac să ne îndreptăm spre lectură. Prin aceasta se creează legături profunde și statornice în rândul tinerilor, ajutându-i să viseze, să înțeleagă, să ajungă în toate colțurile lumii, să participe la aventuri, și în ultimă instanță să devină cetățeni activi ai acestei țări. Nu se poate o Românie educată fără cultură și lectură, de aceea proiectul își propune să creeze din lectură un obicei cotidian”.

Evenimentul continuă și zilele următoare. Ministrul culturii: Este o zi extrem de importantă… Lectura este o activitate pe cale de dispariție

În cadrul evenimentului au luat cuvântul și alți reprezentanți ai instituțiilor relevante, cu implicare în peisajul cultural: Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Sebastian Burduja – Deputat PNL, inițiatorul legii pentru declararea Zilei Naționale a Lecturii, Nicușor Dan – Primarul General al Municipiului București, Mircea Dumitru – membru al Academiei Române, Mihaela Ștefan – Inspector Școlar General al ISMB*, Dragoș Neagu – Preşedinte ANBPR**, Cristina Popescu – Director General Romfilatelia S.A.

La această zi importantă au fost prezenți liceeni și oaspeți de seamă care au o contribuție activă la dezvoltarea cultural-educațională a societății: Doina Banciu, Vicepreședinte al Academiei Oamenilor de Știință din România, Mohamed Ketata, Director regional al Agenţiei Universitare a Francofoniei, Irena Chiru, Profesor universitar Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, Cristian Petcu, Președinte al Fundației Colegiului Național de Apărare, Tănase Stamule, decan al FABIZ-ASE București, Ioan Matei, Director în cadrul Ministerului Culturii, Virgil Nițulescu, Directorul Muzeului Ţăranului Român, Ioan Pavăl, Primarul comunei Dumbrăveni-Suceava și Costin Buta, Director Wopa Communication.

Cu acest prilej, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a realizat o expoziție de documente inedite, menită să pună în lumină personalitățile lui Titu Maiorescu și Spiru Haret, iar Romfilatelia a lansat întregul poștal dedicat Zilei Naționale a Lecturii.

Proiectul va continua și în zilele următoare când  personalități ale lumii culturale – academicieni, cercetători, scriitori și artiști (Ana Blandiana, Ioan-Aurel Pop, Mircia Dumitrescu, Irinel Popescu, Mircea Dumitru, Ioana Nicolaie, Doina Ruști, Horia Gârbea, Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Nicu Alifantis, Ion Bogdan Ștefănescu, Adriana Trandafir, Cătălina Mustață Marius Bodochi, Sandu Pop, Anghel Damian) – vor purta un dialog despre importanța lecturii cu elevi din colegii și licee bucureștene.

Prezent la evenimentul de astăzi, ministrul culturii, Lucian Romașcanu, a amintit la rândul său că o astfel de manifestare este cu atât mai importantă cu cât lectura a ajuns o activitate pe cale de dispariție. Amintim că în România, această activitate este cu atât mai puțin populară, cu cât țara noastră deține recordul pentru cei mai puțini cumpărători de carte în totalul populației alfabetizate. Anual, doar 6-6,5% din populație cumpără măcar o carte, potrivit Eurostat.

„Este o zi extrem de importantă pe care trebuie să o privim aşa cum, probabil, a avut-o în minte cel care a iniţiat-o. Este asemeni unei zile de naştere: trăim în toate celelalte zile, dar într-una din zile sărbătorim! Și mai trebuie să spunem adevărului pe nume. Lectura este o activitate de cale de dispariţie, din păcate, pentru că intră în competiţie în aceste timpuri cu un imens flux de informaţii promovat de canale și platforme de comunicare. În consecință, dacă vrem ca această minunată activitate a minţii şi a sufletului să își continue onoranta misiune, va trebui să fim exemple ca părinţi, să fim exemple ca profesori. Mama mea a fost profesoară de limba română şi i-a ispitit pe elevi. Este datoria noastră, a tuturor, să ispitim copiii spre lectură, singurul mod prin care vom izbuti să-i facem să citească.”, a aspus oficialul.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu merge la Budapesta pentru o reuniune decisivă pentru aderarea la Schengen terestru
Ciolacu merge la Budapesta pentru o reuniune decisivă pentru aderarea la Schengen terestru
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că, în cursul zilei de joi, va pleca într-o vizită în Ungaria, în capitala Budapesta urmând să aibă loc "o reuniune decisivă" pe tema intrării......
România, deficit comercial de 4 miliarde de euro în relație cu Polonia
România, deficit comercial de 4 miliarde de euro în relație cu Polonia
Deficitul comercial al României cu Polonia a ajuns la 4 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, în condiţiile în ...
Plafonarea preţurilor la energie şi gaze va fi prelungită, anunţă Ciolacu
Plafonarea preţurilor la energie şi gaze va fi prelungită, anunţă Ciolacu
Guvernul va aproba strategia energetică a României pentru perioada 2025 - 2035, a anunţat, joi, premierul Marcel Ciolacu, ...
Recentele îmbunătățiri ale ratingului permit Greciei să facă noi datorii de circa 11 mld. euro în 2025
Recentele îmbunătățiri ale ratingului permit Greciei să facă noi datorii de circa 11 mld. euro în 2025
În urma recentelor îmbunătăţiri ale ratingului Greciei de către agenţiile de evaluare financiară şi a realizării ...