Biden vrea un buget de peste 770 de miliarde de dolari pentru apărare

Preşedintele american Joe Biden urmează să ceară Congresului un buget al apărării de peste 770 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2023, care începe din 1 octombrie 2022, potrivit declaraţiilor a trei surse aflate la curent cu negocierile, relatează marţi Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 16 feb. 2022, 20:58
Biden vrea un buget de peste 770 de miliarde de dolari pentru apărare

Un astfel de buget ar fi superior celui din ultimul an al preşedintelui Donald Trump, de 752,9 miliarde de dolari, însă apropiat de cel de 778 de miliarde din anul fiscal 2022. Totuşi, congresmenii ar putea să-l suplimenteze, cum s-a întâmplat şi cu bugetul apărării acum în vigoare. Negocierile sunt în desfăşurare şi suma finală va fi anunţată în lunile următoare.

Principalele posturi de cheltuieli în bugetul american al apărării privesc salariile, achiziţia de vehicule de luptă şi avioane multirol F-35, finanţarea programelor Departamentului Energiei pentru armele nucleare şi activităţile din sectorul apărării ale altor agenţii americane.

Conform uneia dintre surse, printre principalele priorităţi ale noului buget se numără construcţia de nave militare, dezvoltarea capabilităţilor spaţiale, a sistemelor de alertă pentru atacurile cu rachete şi modernizarea ”triadei” de rachete balistice, respectiv rachetele cu lansare terestră, de pe submarine şi din bombardiere.

O altă sursă afirmă că modernizarea capabilităţilor nucleare americane este văzută ca un demers obligatoriu care se adaugă planurilor Pentagonului de a continua să investească în activitatea de cercetare şi dezvoltare a armelor destinate unor eventuale confruntări viitoare cu Rusia sau China.

Pentagonul are de asemenea în vedere realizarea de economii prin retragerea unor arme vechi, precum navele de luptă ”Littoral”, a căror operare este costisitoare, sau a avioanelor de atac A-10, care după retragerea din Afganistan nu mai sunt foarte utile, devenind vulnerabile în faţa noilor mijloace luptă antiaeriană.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...