Bursa din Statele Unite a deschis în scădere

Bursa din Statele Unite a deschis vineri în scădere, după trei şedinţe consecutive de creştere, investitorii aşteptând publicarea datelor privind încrederea consumatorilor americani şi activitatea industriei prelucrătoare, potrivit Bloomberg.
Economica.net - vin, 28 iun. 2013, 15:13
Bursa din Statele Unite a deschis în scădere

Indicele industrial Dow Jones a scăzut cu 0,7%, S&P 500 cu 0,54%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 0,4%.

Piaţa americană a recuperat în mare parte pierderile înregistrate în această lună după ce Rezerva Federală a SUA (Fed) a anunţat că ar putea începe chiar din septembrie reducerea unui program de sprijinire a economiei prin achiziţii de obligaţiuni.

„Piaţa din SUA a fost interesantă, întrucât cotaţile şi-au revenit rapid. Percepţia investitorilor privind activele mai riscante s-a îmbunătăţit, întrucât participanţii la piaţă încep să-şi dea seama că reducerea programului Fed de sprijinire a economiei se va datora unei îmbunătăţiri a situaţiei economice, iar acţiunile vor beneficia de pe urma acesteia. Am putea înregistra din nou volatilitate, dar ne aşteptăm la creştere până spre sfârşitul anului”, a declarat Thomas Lehr, analist la Credit Suisse.

Piaţa americană a închis joi în urcare, susţinută de date macroeconomice peste aşteptările analiştilor şi asigurări din partea reprezentanţilor Fed privind programul de stimulare a economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...