Acţiunile europene au închis în scădere

Acţiunile europene au închis în scădere şedinţa de vineri, după trei şedinţe consecutive pe plus, influenţate de publicarea unor rapoarte economice în SUA şi de temerile investitorilor privind politica monetară a Rezervei Federale americane (Fed).
Economica.net - vin, 28 iun. 2013, 18:49
Acţiunile europene au închis în scădere

Indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 0,5% şi a încheiat luna iunie cu un declin de 5,3%, potrivit MarketWatch.

Un raport publicat în Statele Unite arată un declin mai puternic decât anticipau analiştii pentru activitatea industriei prelucrătoare în zona oraşului Chicago în luna iunie, în timp ce un sondaj separat a indică un avans peste aşteptări al încrederii consumatorilor americani.

Preşedintele Fed, Ben Bernanke, a anunţat, la sfârşitul lunii mai, că banca centrală ar putea începe din această toamnă să reducă programul de cumpărarede obligaţiuni utilizat pentru sprijinirea economiei americane. Infuzia masivă de lichidităţi derulată de Fed a susţinut bursele europene în ultimii ani, iar perspectiva unei temperări a achiziţiilor a cauzat volatilitate în ultima lună pe pieţele de capital la nivel global.

„Fiecare raport economic din SUA este un indiciu pentru cum ar putea evolua politica monetară, iar investitorii sunt încă precauţi. Am vorbit cu mulţi manageri de active care au avut rezultate bune în primele cinci luni ale anului, iar acum sunt în aşteptare”, a declarat Robert Halver, şeful diviziei cercetare pentru pieţe de capital la Baader Bank Frankfurt, citat de Bloomberg.

Cele mai multe burse din vestul Europei au închis în scădere. Astfel, principalii indici pe 14 din 18 pieţe din Europa de Vest au terminat şedinţa de vineri pe minus.

Indicele CAC 40 (Paris) a pierdut 0,8%, DAX (Frankfurt) a scăzut cu 0,4%, iar FTSE 100 (Londra) cu 0,6%.

Te-ar mai putea interesa și
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea activităţilor comerciale sau transferul către furnizori externi de......
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...