Metrorex și-a propus pentru acest an un plan de investiții de peste 503 milioane de lei

Investiţiile bugetate de compania Metrorex pentru anul în curs sunt în valoare de 503,756 milioane de lei, în creştere cu 460,53 milioane de lei faţă de cele realizate la data de 31 decembrie 2021, şi vizează Magistrala 4, tronsonul Gara de Nord - Străuleşti - Parc Bazilescu - Lac Străuleşti, Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, Magistrala 6 - Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni şi accesibilizarea staţiilor de metrou în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere.
AGERPRES - vin, 18 feb. 2022, 20:05
Metrorex și-a propus pentru acest an un plan de investiții de peste 503 milioane de lei

Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex”, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, sursele necesare finanţării investiţiilor pentru anul 2022, vor fi asigurate din surse proprii, în valoare de 85,775 milioane de lei, respectiv amortizarea mijloacelor fixe din anul 2022, din alocaţii bugetare – 67,981 milioane de lei şi fonduri externe nerambursabile (FEN) post aderare, în valoare de 350 milioane de lei.

Cheltuielile pentru investiţii în 2022 vor fi efectuate pentru Magistrala 4, tronsonul Gara de Nord – Străuleşti – Parc Bazilescu – Lac Străuleşti, Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, Magistrala 6 – Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni şi accesibilizarea staţiilor de metrou în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

Pentru proiectul Magistralei 4, tronson Gara de Nord – Străuleşti – Parc Bazilescu – Lac Străuleşti, suma alocată este în valoare de 1,032 milioane de lei şi reprezintă restul de finanţat din anul 2021 pentru care Metrorex a făcut demersuri pentru reportare în anul 2022. Acesta este un obiectiv de investiţii aprobat prin HG nr. 598/2011, cu termen de punere în funcţiune în anul 2018 (staţiile de metrou Laminorului şi Străuleşti au fost puse în funcţiune cu călători la data de 31.03.2017, iar la data de 12.11.2018 a fost pus în funcţiune Depoul Străuleşti şi Terminalul Multimodal Străuleşti (Park&Ride).

În ceea ce priveşte Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, investiţiile vizează secţiunea 1 Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia, galeria de legătură Valea Ialomiţei, obiectiv de investiţii în continuare, pusă în funcţiune cu călători în luna septembrie 2020, şi secţiunea 2 Eroilor – Iancului unde sunt prevăzute servicii de proiectare şi asistenţă tehnică pentru modernizarea instalaţiilor fixe pe magistralele 1, 2, 3.

Citește și: 

Te-ar mai putea interesa și
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea activităţilor comerciale sau transferul către furnizori externi de......
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...