”Frontierele naţionale nu ar trebui modificate prin forţă”, a declarat Kamala Harris într-un discurs în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen.
”Pot afirma cu certitudine absolută că, dacă Rusia invadează Ucraina, Statele Unite, împreună cu aliaţii şi partenerii noştri, vor impune costuri economice semnificative, fără precedent”, a afirmat ea.
”Am pregătit măsuri economice care vor fi rapide, severe şi unite. Vom ţinti instituţii financiare şi industrii cheie ale Rusiei”, a adăugat Kamala Harris.
”Nu ne vom opri la măsuri economice. Ne vom întări şi mai mult aliaţii din NATO pe flancul estic”, a continuat ea.
”Rusia continuă să se declare pregătită să negocieze. Însă în acelaşi timp, ea reduce calea diplomaţiei”, a acuzat vicepreşedintele american, subliniind că ”acţiunile (Rusiei) pur şi simplu nu corespund declaraţiilor”.
În acelaşi discurs, Kamala Harris a amintit că Statele Unite au desfăşurat deja în jur de 6.000 de militari suplimentari în România, Polonia şi Germania.
Forţele noastre ”nu vor fi desfăşurate pentru a lupta în Ucraina”, care nu este membră a Alianţei atlantice, dar ”vor apăra fiecare centimetru al teritoriului NATO”, a mai afirmat vicepreşedintele american.
Sursa foto: Flickr