Cursul a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,45 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

Cursul de schimb a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,45 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de luni, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor.
Economica.net - lun, 01 iul. 2013, 08:00
Cursul a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,45 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,4580 – 4,4610 lei, uşor peste nivelurile de vineri din jurul orei 16:30, când euro a fost cotat la 4,4545 – 4,4585 lei/euro.

Ulterior, paritatea a coborât până la 4,4470 – 4,4500 lei/euro, însă apoi a revenit peste 4,45 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse, potrivit dealerilor.

Astfel, la scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4535 – 4,4565 lei, în imediata apropiere a nivelurilor de la finalul şedinţei de vineri.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau în creştere cu până la 0,2% în raport cu euro.

Cursul de referinţă leu/euro anunţat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 1,25 bani, la 4,4588 lei/euro.

Pentru dolarul american, banca centrală a publicat un curs de 3,4151 lei/dolar, similar celui de joi, iar rata de schimb pentru francul elveţian scăzut de la 3,6124 lei/franc la 3,6123 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au crescut uşor, la 5,25% – 5,5% pe an, după ce vineri au fost de 5,05% – 5,55% pe an. Rata dobânzii de politică monetară a BNR este de 5,25% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
H&M mizează pe preţuri mici și pe o gamă variată pentru a impulsiona vânzările de la sfârșitul anului
H&M mizează pe preţuri mici și pe o gamă variată pentru a impulsiona vânzările de la sfârșitul anului
Retailerul suedez de fashion H&M mizează pe preţurile scăzute şi o gamă mai largă de haine la modă pentru a impulsiona vânzările în rândul consumatorilor reticenţi, în perioada crucială......
Un service auto din Otopeni, care nu avea autorizație de funcționare, a fost amendat de ANPC cu 19.000 de lei și i-a fost oprită activitatea
Un service auto din Otopeni, care nu avea autorizație de funcționare, a fost amendat de ANPC cu 19.000 de lei și i-a fost ...
Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor din judeţul Ilfov au amendat cu 19.000 de lei un service auto din Otopeni pentru ...
Furie printre fermierii francezi după ce gigantul Lactalis a anunțat că va colecta mai puțin lapte
Furie printre fermierii francezi după ce gigantul Lactalis a anunțat că va colecta mai puțin lapte
Anunţul celui mai mare producător mondial de lapte, grupul Lactalis, privind o reducere progresivă, cu aproape 9%, a volumelor ...
Câciu anunță investiții de 2,7 miliarde de euro în infrastructura spitalicească
Câciu anunță investiții de 2,7 miliarde de euro în infrastructura spitalicească
Ghidul solicitantului pentru Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti, aprobat prin ...