Marian Popa, Globalworth: Sunt 10-12 chiriași care caută suprafețe pentru birouri mai mari de 10.000 de mp

Cei doi ani de pandemie au ținut angajații mai mult acasă. Au lucrat din bucătărie, de pe canapea sau cu copii acasă. Cele mai multe companii, chiar și la nivel global, văd revenirea la birou cu un model hibrid. Reprezentanții marilor investitori în segmentul de birouri din București spun că firmele din IT și-au mărit spațiile, dar vor urma cu siguranță și reduceri de suprafețe.
Andrada Ghira - mar, 22 feb. 2022, 13:33
Marian Popa, Globalworth: Sunt 10-12 chiriași care caută suprafețe pentru birouri mai mari de 10.000 de mp

“A fost o perioadă, mai ales în 2020 și la începutul lui 2021, când majoritatea stăteau pe gard, așa cum spun englezii “we were sitting on the fence” și așteptau să se întâmple ceva. Un sentiment de nesiguranță există. A fost o serie întreagă de optimizări de spațiu, dar au fost mai mult simbolice.  Rezultate noastre pe 2021 arată că creșterea pe care am consemnat-o la sfârșitul anului trecut, față de optimizările de spațiu care au avut loc, a fost de nouă ori mai mare. (…) Ne așteptăm în 2022 să avem o creștere la fel de mare ca anul trecut, dacă nu chiar un pic mai mare. Sunt cel puțin 10-12 chiriași care caută suprafețe mult peste 10.000 de mp. Sunt foarte multe grupuri mari de firme care caută o dezvoltare regională. Ține foarte mult de noi dacă decid să facă această extindere regională în România sau în țările fostei Iugoslavii”, a declarant Marian Popa, Managing Director al Globalworth în cadrul unei conferințe organizată de Bucharest Real Estate Club.

Șeful Globalworth spune că printre acești chiriași se numără și noi companii care caută să închirieze suprafețe mari la București, dar și chiriași care caută să se extindă. În plus, mai spune Popa, companiile din domeniul IT, și-au mărit în ultimele șase luni spațiile de care dispune cu cel puțin 10%.

Recent, Ford a anunțat că va deschide la București un centru regional de operațiuni, pentru care ar putea închiria o suprafață de 10.000 de mp.

Cum se întorc angajații la birouri

“În ceea ce privește acest mod hibrid, era o tendință de dinainte, după părerea mea, având în vedere că trebuie să fim cât mai flexibili și independenți. Ajustări vor exista, chiar dacă nu e cazul în cadrul portofoliului. Și la noi au fost ajustări de suprafețe și nu știu dacă aș putea să dau un procent, dar atâta timp cât aceste proiecte sunt bine localizate, de calitate, chiar dacă intervin ajustări pe suprafețe din partea companiilor, ele îsi vor găsi la final clientul. Și aici vorbim de flexibilitate pentru diverși chiriași care se vor muta poate, din anumite zone spre zone centrale, care își vor căuta biroul potrivit. Ajustări cu siguranță vor fi și nu ne e frică de acest lucru, atâta timp cât proiectele sunt de calitate”, a completat Daniela Bădulescu, Country Manager, S Immo România, care are în portofoliu clădirile de birouri The Mark, dar și Campus 6.2 și Campus 6.3.

Marian Popa nu este străin de modelul muncii de acasă. Înainte de a conduce Globalworth, Popa a fost șeful centrului IT al Deutsche Bank din Bucureşti, unde a implementat cu mult dinainte de pandemia munca de acasă o zi pe săptămână.

Iar în IT, acest trend există de mult timp. “Aș dori să menționez că această activitate hibridă nu este o invenție a pandemiei, a fost exacerbată de pandemie. Ea s-a întâmplat în IT încă de acum 30 de ani, iar această hibridizare este doar o tendință normală a societății, care tinde spre o activitate de oriunde.

În același timp, trebuie să înțelegem că de data asta, majoritatea clienților nu mai calculează cu 10 mp pe angajat pentru birouri, ci au început să calculeze cu 13-15 mp, tocmai ca spațiile să fie mai aerisite și să scape de celebrul chicken farm (nr. – fermă de pui) care s-a folosit mai ales până în anul 2000, 2005, motiv pentru care o pate din oameni o să lucreze de acasă. Din experiențele personale, pentru că am introdus munca de acasă, după o perioadă de entuziasm va dura un an de zile, nu va trece peste 30%, dar va fi echilibrat cu această suprafață mult mai mare pe care firmele încep să o folosească în spațiile lor”, a mai completat Popa.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tarifele de transport și distribuție a energiei electrice cresc de la 1 ianuarie. Situația pentru fiecare zonă din țară
Tarifele de transport și distribuție a energiei electrice cresc de la 1 ianuarie. Situația pentru fiecare zonă din țară
Tarifele reglementate de transport și distribuție a energiei electrice vor crește de la 1 ianuarie 2025, potrivit deciziilor ANRE, puse recent în dezbatere publică. Majoritatea clienților, în......
Avem mai puține exploatații care folosesc mai puțin teren. 280 de ferme de peste 50 de hectare au dispărut în doi ani. Date INS
Avem mai puține exploatații care folosesc mai puțin teren. 280 de ferme de peste 50 de hectare au dispărut în doi ani. ...
În doar doi ani, România a pierdut 28.000 de exoloatații agricole, iar suprafața utilizată în agricultură s-a diminuat ...
Program Fidelis – Ediţia de iarnă a înregistrat o valoare a subscrierilor de peste 2,6 miliarde lei
Program Fidelis – Ediţia de iarnă a înregistrat o valoare a subscrierilor de peste 2,6 miliarde lei
Ediţia Fidelis din decembrie a întregistrat o valoare a subscrierilor de peste 2,6 miliarde lei şi s-a remarcat printr-un ...
Comerțul engros – Afacerile au scăzut cu 2,1%, în primele 10 luni din 2024
Comerțul engros – Afacerile au scăzut cu 2,1%, în primele 10 luni din 2024
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut, în primele ...