UE propune interzicerea accesului Rusiei la pieţele şi serviciile financiare europene

Uniunea Europeană a propus marţi să se interzică accesul autorităţilor ruse la pieţele şi serviciile financiare europene şi să fie vizate băncile care finanţează armata rusă şi alte operaţiuni militare ruse în regiunile separatiste din estul Ucrainei a căror independenţă Rusia a recunoscut-o luni seară, indică un comunicat al Comisiei Europene şi Consiliului European.
AGERPRES - mar, 22 feb. 2022, 15:37
UE propune interzicerea accesului Rusiei la pieţele şi serviciile financiare europene

Pachetul de sancţiuni propuse de Uniunea Europeană în urma deciziei Rusiei de a recunoaşte independenţa regiunilor Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, şi care ar urma să fie adoptate luni după-amiază, mai include persoane care au fost implicate în decizia ilegală şi vizează comerţul dinspre cele două regiuni separatiste către UE şi în sens invers, scrie Agerpres.

Într-o declaraţie comună, preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European, Ursula von der Leyen şi Charles Michel, arată că decizia Federaţiei Ruse de a recunoaşte Doneţk şi Lugansk ca entităţi independente şi de a trimite trupe ruse în anumite zone din aceste subdiviziuni este ilegală şi inacceptabilă, încalcă dreptul internaţional, integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi propriile angajamente internaţionale ale Rusiei şi escaladează şi mai mult criza.

Cele două înalte oficialităţi europene salută unitatea fermă a statelor membre şi determinarea lor de a reacţiona rapid şi cu vigoare la acţiunile ilegale ale Rusiei, în strânsă coordonare cu partenerii internaţionali.

O reuniune informală a miniştrilor de externe din UE, prezidată de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, este prevăzută pentru ora 16:00 (ora 15:00 GMT), iar în urma întâlnirii un prim pachet de sancţiuni va fi prezentat oficial.

Ulterior, organismele abilitate se vor întâlni pentru finalizare în cel mai scurt timp a pachetului de măsuri.

”Ambii preşedinţi, susţinuţi de Înaltul Reprezentant, continuă să urmărească atent evoluţiile în teren şi se consultă cu liderii din UE şi omologi internaţionali. Uniunea rămâne în deplin solidaritate cu Ucraina şi unită în sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale acesteia. Suntem alături şi vom continua să sprijinim Ucraina şi pe poporul său”, menţionează declaraţia preşedinţilor Comisiei Europene şi Consiliului European.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...