Dintre monedele din UE, după primele şase luni ale anului, cele mai mari deprecieri comparativ cu euro au fost înregistrate de zlotul polonez (circa 6,2%), lira sterlină (aproximativ 5,3%) şi coroana cehă (cca 3,6%), potrivit calculelor analiştilor de la casa de brokeraj (forex) Noble Securities.
Coroana suedeză a scăzut cu 1,6% faţă de euro, forintul cu 1,2%, iar leul a marcat o depreciere de aproape 0,4%, „întrucât creşterea înregistrată după primele 4 luni ale anului a compensat scăderile din mai şi iunie“.
„La începutul lunii iunie am asistat la creşterea aversiunii investitorilor faţă de risc, cu ieşiri de pe obligaţiunile locale, aşa încât ordinele de cumpărare de valută au pus presiuni pe curs. Ulterior, declaraţiile preşedintelui FED privind eliminarea stimulentelor monetare au acţionat ca un accelerator pentru deprecierea majorității monedelor“, explică Silviu Pojar, director de vânzări la Noble Securities- sucursala România.
În schimb, numai în iunie, leul a scăzut cel mai mult, cu aproape 1,7%, coroana suedeză s-a depreciat cu aproape 1,4%, iar coroana cehă și zlotul polonez cu aproximativ 1,2%.
„Deși afectat, la rândul său, de factorii menționați anterior, forintul a făcut, în cele din urmă, notă discordantă luna trecută, marcând o creştere de cca 0,6% comparativ cu euro, corecţia având loc pe fondul creșterii așteptărilor pozitive privind evoluţia Ungariei în acest an“, a precizat Silviu Pojar.
De asemenea, majoritatea monedelor din afara Uniunii Europene au înregistrat scăderi pe primul semestru, ca urmare a unor evoluţii particulare. Turcia s-a confruntat cu proteste agresive de stradă, iar lira turcească a marcat o depreciere de 6,4%.
Economia Rusiei se bazează într-o proporţie importantă pe exportul de petrol şi gaze, ale căror preţuri au scăzut „în principal ca urmare a rezultatelor sub aşteptări înregistrate de economia Chinei“, care este mare importatoare. Rubla s-a depreciat la sfârşitul lui iunie cu 6,3% faţă de euro.
Coroana norvegiană a pierdut 7,5% în acest an, ca urmare a iminenţei reducerii dobânzilor.
„Între puţinele monede din Europa care au crescut comparativ cu Euro, atât în iunie, cât şi pe primele şase luni ale anului curent, se află Kuna croată, care s-a apreciat cu 1,3% după primul semestru, capitalizând aderarea Croaţiei la UE începând cu 1 iulie”, a arătat Silviu Pojar.
Cea de-a doua jumătate a anului curent nu se întrevede a aduce mai multă stabilitate pe pieţele financiare, ci dimpotrivă, potrivit analistului.
Noble Securities este o casă de brokeraj care intermediază accesul pe platformele continentale online de tranzacţii cu instrumente derivate bazate printre altele pe cursurile valutare (FOREX). Noble Securities este membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.