Criza din Ucraina: Biden anunţă sancţiuni împotriva Rusiei şi trimiterea de soldaţi în statele baltice

Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat marţi sancţiuni împotriva Rusiei şi transferul de soldaţi americani în statele baltice Estonia, Letonia şi Lituania, ca răspuns la ''începutul invaziei ruseşti în Ucraina'', relatează EFE.
AGERPRES - mie, 23 feb. 2022, 08:49
Criza din Ucraina: Biden anunţă sancţiuni împotriva Rusiei şi trimiterea de soldaţi în statele baltice

Alăturându-se măsurilor luate de aliaţii din Uniunea Europeană, Biden a prezentat, într-un discurs la Casa Albă, ”prima serie de sancţiuni pentru a impune costuri Rusiei şi a răspunde acţiunilor sale”.

”Aplicăm sancţiuni cuprinzătoare de blocare a celor două instituţii financiare principale ale Rusiei, VEB (una dintre cele mai mari bănci de investiţii şi dezvoltare) şi banca sa militară”, a declarat preşedintele american, referindu-se la Promsviazbank, potrivit Reuters.

De asemenea, SUA vor aplica „sancţiuni cuprinzătoare asupra datoriei suverane ruseşti”. ”Acest lucru înseamnă că am tăiat accesul guvernului rus la finanţarea occidentală”, a spus Biden.

În acest context, el a explicat că Rusia nu va mai putea să obţină fonduri din Occident sau să-şi tranzacţioneze noile datorii pe pieţele aliaţilor SUA.

În plus, Biden a subliniat că, începând de miercuri, ţara sa va impune sancţiuni împotriva elitelor ruse şi a familiilor acestora, întrucât, a dat el asigurări, acestea fac parte din ”jocurile corupte ale Kremlinului”, şi nu a exclus să extindă această pedeapsă dacă Rusia ”îşi continuă agresiunea împotriva Ucrainei”.

Cu toate acestea, Biden nu a menţionat anumite măsuri care erau aşteptate, cum ar fi controlul exporturilor sau excluderea Rusiei din sistemul internaţional Swift, esenţial pentru schimburile bancare internaţionale, remarcă AFP.

Pe frontul militar, preşedintele american a autorizat marţi transferul de soldaţi şi echipamente militare americane, care se află deja în baze europene, către ţările baltice, dar fără a preciza numărul acestora.

”Vreau să fie clar, acestea sunt măsuri pur defensive din partea noastră, nu avem nicio intenţie de a lupta împotriva Rusiei”, a declarat Biden, care a subliniat că SUA şi aliaţii lor vor apăra „fiecare centimetru de teritoriu NATO” în cazul unei agresiuni.

În ultimele luni, SUA s-au coordonat cu partenerii NATO şi europeni pentru a-şi pregăti răspunsul faţă de Rusia, a spus el.

Parlamentul rus a oficializat marţi recunoaşterea independenţei republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi a autorizat desfăşurarea de trupe ruseşti în Donbas, la mai puţin de 24 de ore după ce preşedintele Vladimir Putin a făcut acest lucru.

”Cine, în numele lui Dumnezeu, crede că Putin are dreptul să proclame noi ţări pe un teritoriu care aparţine unei ţări vecine? Aceasta este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi necesită un răspuns ferm din partea comunităţii internaţionale”, a conchis Biden.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...