Viceprimarul Sibiului, Virgil Popa deţine şi funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL. De asemenea, el este asociat la o firmă de construcţii.
Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, Virgil Popa deţine, împreună cu soţia, trei terenuri intravilane în municipiul Sibiu, în suprafaţă de peste 1.300 de metri pătraţi, dar şi un teren intravilan de 12.900 de metri pătraţi şi un teren agricol de 5.800 de metri pătraţi în comuna Şelimbăr.
De asemenea, viceprimarul Sibiului deţine o casă de locuit, două apartamente şi două spaţii comerciale în municipiul Sibiu, dar şi un sfert dintr-un apartament de 1.100 de metri pătraţi în Şelimbăr.
În declaraţia de avere, Virgil Popa a precizat că a vândut, în 2012, cota sa de 50% din 21 de apartamente, primind, în total, peste 430.000 de euro. De asemenea, Popa a menţionat că a mai încasat 46.900 de euro însemnând „rest de plată”.
Viceprimarul PNL are, în total, şapte conturi în euro deschise la diferite bănci, în care avea, la data depunerii declaraţiei, peste 629.000 de euro. Popa mai are 352.000 de euro în trei fonduri de investiţii.
În 2012, Virgil Popa a acordat împrumuri în nume personal de 274.000 de euro şi 200.000 de lei.
Viceprimarul precizează că acţiunile pe care le deţine la firma de construcţii, la care este asociat, valorează 420.000 de euro.
În 2012, Virgil Popa a câştigat puţin peste 34.000 de lei din salariul de viceprimar, aproape 47.000 de lei din închirierea de spaţii comerciale şi 123.042 de lei din dobânzi bancare.